ULTIMĂ ORĂ
În vizita făcută în Săliștea de Sus, președintele Consiliului Județean Maramureș a intrat în mai multe gospodării care au fost afectate grav de ploile din ultima perioadă. Oamenii i-au cerut ajutorul arâtând că, dacă nu vor fi despăgubiți, nu își vor reveni din punct de vedere financiar, iar casele lor nu vor mai fi niciodată cum erau înainte ca apele să le pătrundă în locuințe.
”Este imperios necesar să despăgubim maramureșenii care au avut de suferit în urma ploilor necontenite și trebuie să facem tot ce este necesar să îi ajutăm să se redreseze din punct de vedere material. Dacă Guvernul României nu va interveni în cel mai scurt timp, atunci vom face acest lucru la nivelul Consiliului Județean. Și deși bugetul județului Maramureș a fost redus de Guvernul PNL cu 30% pentru anul 2020, chiar dacă nu avem bani pentru salarii și bani pentru cei din sistemul de protecție socială, vom revedea toate capitolele bugetare existente și vom lua din altă sursă de venit pentru a-i ajuta pe maramureșenii aflați acum în această situație dificilă. Este un alt moment în care trebuie să arătăm solidaritate, să dovedim că ne pasă de cei de lângă noi”, a conchis Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș