Accessibility Tools

Finanțare de șase milioane de lei în Ardusat, pe PNDL2, pentru modernizarea rețelei de drumuri

După obținerea sumei de aproximativ două milioane de lei, pe PNDL1, pentru modernizarea a două drumuri comunale, administrația locală din Ardusat a mai obținut o finanțare, de aproape șase milioane de lei, pe Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări în sumă de 5.929.534,38 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Ardusat, județul Maramureș”, valoarea totală a investiției fiind de 6.254.637,31 lei. La ședința Consiliului Local Ardusat, în cadrul căreia a fost semnat acest contract de primarul comunei, Ciprian Rus, în prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, aleșii locali au ridicat o problemă mai veche, respectiv introducerea gazului metan în comună.
”Ne-am bucurat să îl avem pe șeful administrației județene în mijlocul nostru și îl așteptăm să vină cât mai des cu vești bune și cu contracte de finanțare de care să beneficieze întreaga comunitate din Ardusat. Acest contract obținut pe PNDL2, în valoare de aproximativ șase milioane de lei, este o continuare a altui contract finanțat pe Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa 1, care în prezent este aproape finalizat. Astfel, pe PNDL1 am mai avut o finanțare de două milioane de lei, bani pe care i-am folosit pentru reabilitarea a aproximativ 2 kilometri de drum comunal. Este vorba despre străzile Șiru Mic și Șiru Mare, unde există, acum, drum, șanțuri și trotuare modernizate. În prezent depunem pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), alături de ADI Apă-Canal, un contract de extindere a rețelei de apă și canalizare, pe o distanță de aproximativ trei kilometri. Valoarea contractului este de trei milioane de lei, deoarece aici am prevăzut și refacerea drumului pe acest tronson. Totodată, pe Programul Operațional Regional (POR) vom depune un proiect de modernizare a școlii din Ardusat”, a declarat primarul comunei, Ciprian Rus.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a felicitat administrația locală atât pentru proiectele derulate în comună, cât și pentru cele care au obținut finanțare sau așteaptă să intre la finanțare pe fonduri guvernamentale sau europene. Șeful administrației județene a dat asigurări că, instituția pe care o conduce va fi mereu aproape de reprezentanții administrațiilor locale și va susține toate inițiativele care au în centrul lor interesul comunității. ”M-am bucurat să fiu alături de aleșii locali din Ardusat, dar și de executivul primăriei, într-un moment extrem de important pentru fiecare locuitor, respectiv obținerea unei finanțări de aproape șase milioane de lei, care înseamnă modernizarea a 6,5 kilometri de drumuri de interes local. Guvernul României continuă să finanțeze proiecte în Maramureș, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a arătat, în ultimii ani, totală deschidere tuturor proiectelor depuse de județul nostru. În cadrul ședinței de Consiliu Local la care am participat în Ardusat, aleșii locali mi-au prezentat o problema mai veche cu care se confruntă, respectiv lipsa gazului metan în comunitate. Le-am spus despre discuțiile pe care le-am avut cu fostul ministru al Economiei, deputatul Gheorghe Șimon, despre faptul că dorim să constituim o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) în care să prindem în proiect toate administrațiile locale care doresc să se racordeze la gaz, iar Consiliul Județean va veni ca și partener în proiect. Dacă primele discuții au făcut referire la zona Sighet – Borșa, vom gândi un proiect care să cuprindă și comunitățile din zona Codru, Chioar și Lăpuș. Este vorba despre un proiect amplu și complex, cu etape premergătoare, însă sperăm ca, în anul 2018, să avem un proiect finalizat”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.