Accessibility Tools

Două intervenții reușite, în aceeași zi, pentru Salvamont Maramureș

Salvatorii montani și voluntarii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, serviciu din subordinea Consiliului Județean Maramureș, au fost solicitați, joi, 28 mai, pentru a veni în ajutorul a două persoane accidentate, care se aflau în zone greu accesibile.

Primul apel venit prin 112 anunța că o persoană a suferit un accident, răsturnându-se cu un vehicul de teren de tipul ATV. Accidentul s-a produs în zona Strâmtura, spre Vârful Cireșul, în preajma releului. Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș a ajuns la persoana accidentată în scurt timp, constatând că aceasta suferă de traumatisme multiple la nivelul toracelui și umărului. Având în vedere accesul extrem de dificil în zonă, s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD, fiind utilizat troliul pentru evacuarea persoanei. Salvatorii montani au acordat primul ajutor rănitului și l-au transportat într-o zonă accesibilă, în vederea preluării de cărtre echipajul elicopterului și transportării către Spitalul Județean de Urgență „Dr. Contantin Opriș” Baia Mare.
Managerul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș a ținut să le mulțumească tuturor celor implicați în misiunea de salvare, arătând că pentru reușita unei astfel de intervenții, salvatorii montani au nevoie de sprijin și din partea altor profesioniști. „Le mulțumesc tuturor celor implicați în această acțiune de salvare, precum și Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru rapiditatea și acuratețea localizării. Am încheiat o nouă misiune reușită, alături de profesioniștii de la Inspectoratul General de Aviație al M.A.I.”, a declarat Dan Benga, manager al Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.

La scurt timp, salvamontiștii au fost solicitați într-o nouă misiune, de această dată în zona Ulmoasa-Băița, unde un bărbat aflat la cules de ciuperci a alunecat, suferind un traumatism la nivelul membrului inferior și fiind în imposibilitate de a se deplasa. Echipajul Salvamont Maramureș a ajuns de urgență la persoana accidentată și i-a acordat primul ajutor, după care cu ajutorul unei tărgi de tipul UT2000 a transportat persoana până la ambulanță, care a asigurat transferul acesteia la cea mai apropiată unitate medicală.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.