Accessibility Tools

Consiliul Județean Maramureș susține concursurile și proiectele educaționale

26 Aprilie 2017 1053
Aleșii județeni au votat, în unanimitate, susținerea financiară a mai multor concursuri și proiecte educaționale dedicate tinerilor. Un astfel de concurs este ”Chant, sons sur scene” (cântec francofon) destinat tinerilor între 13 și 25 de ani. În solicitarea transmisă în atenția Consiliului Județean Maramureș, de către Asociația Română a Profesorilor de Franceză (ARFP) s-a precizat faptul că, în zilele de 12, 13 și 14 mai 2017, la Teatrul Municipal Baia Mare va avea loc finala concursului, etapele zonale având loc în lunile martie și aprilie, în 13 județe din țară.
ARFP a arătat faptul că, în organizarea acestui festival ajuns la cea de-a 16-a ediție a beneficiat și de sprijinul Institutului Francez din România și al Serviciului de Cooperare al Ambasadei Franței în România. Pentru a facilita participarea tinerilor din Maramureș la festivalul de cântece francofone s-a propus organizarea unei faze zonale în județ, în luna aprilie. În acest sens a fost solicitat un ajutor financiar, care a fost aprobat de plenul CJ Maramureș din rezerva bugetară. ARFP a precizat faptul că, doi laureați ai categoriei 18 – 25 de ani ai finalei din Baia Mare vor beneficia de un sejur cultural în Franța, în cadrul unui dispozitiv al Institutului francez, CulturLab, cu susținerea Institutului Cultural Român.

Alte două proiecte educaționale susținute de către Consiliul Județean Maramureș prin alocări din rezerva bugetară sunt ”Primăvara în satul românesc”, organizat sub egida Palatului Copiilor Baia Mare, unde au fost acordați 5.000 de lei și acțiunea ”Am fost ș-om fi” a Clubului Copiilor Sighetu Marmației, sprijinul financiar fiind de 15.000 de lei.

Suma de 5.000 de lei din rezerva bugetară a Consiliului Județean Maramureș pe anul 2017 a fost acordată Universității Tehnice Cluj Napoca, Facultatea de Litere Baia Mare, pentru organizarea sesiunii științifice studențești ”Nord”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.