Consiliul Judeţean Maramureş reprezentat la Conferinţa "Zona montană a României: prezent și perspective"

În perioada 9 – 18 aprilie 2019, Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură Județene organizează Conferințe regionale având ca temă “Zona montană a României: prezent și perspective”, în județele în care se vor înființa noile Centre Regionale de Dezvoltare Montană. Vineri, 12 aprilie 2019, la Centrul Cultural din Sângeorz-Băi Consiliul Judeţean Maramureş a fost reprezentat la această acţiune de Maria Bara, consilier în cadrul Serviciului Promovare Proiecte, Direcţia Dezvoltare şi Implementare Proiecte.
Scopul acestei conferinţe a fost acela de a aduce la cunoștința factorilor interesaţi (autorități publice, GAL-uri, asociații, cooperative, grupuri de producători, fermieri, ONG-uri, etc.) noutățile aduse de Legea Muntelui nr. 197/2018. S-a vorbit și despre stadiul actual al Programului de investiții în zona montană, a fost realizată prezentarea Agenției Naționale a Zonei Montane cu structurile sale teritoriale, noua delimitare a zonei montane, dar s-a pus accent și pe organizarea la nivel de grupe de munți, pe modul de dobândire a mențiunii de calitate facultativă „produs montan”, precum și alte informații transmise din partea instituțiilor invitate.
 
În cadrul acestui eveniment au fost prezentate Legea muntelui, necesitatea reglementării acesteia şi elementele de noutate pentru dezvoltarea zonei montane, respectiv delimitarea zonei montane și a masivelor muntoase, cadrul instituțional specific, infrastructura și amenajarea teritoriului montan, conservarea biodiversității, protecția apelor și a solului, valorificarea patrimoniului montan, programul de încurajare a activităților în zona montană. A fost explicată, pe larg, noţiunea de "produs montan", ca menţiune de calitate facultativă care va fi atribuită produselor destinate consumului uman, în următoarele situaţii: dacă materiile prime, dar și furajele pentru animalele de fermă provin în principal din zone montane; în cazul produselor prelucrate, când prelucrarea are loc în zone montane. S-a specificat faptul că pot primi dreptul de utilizare „produs montan” următoarele produse: produsele de origine animală obținute de la animale din zonele montane și care sunt prelucrate în aceste zone; produsele apicole, dacă albinele au colectat nectarul și polenul doar în zone montane; produsele de origine vegetală, doar dacă plantele sunt cultivate în zone montane. Informaţii suplimentare cu privire la activitatea Agenției Naționale a Zonei Montane se află pe http://azm.gov.ro.
 
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.