ULTIMĂ ORĂ
Miercuri, 1 august 2018, șeful administrației județene, Gabriel Zetea s-a aflat în teren pentru a verifica la fața locului modul în care se desfășoară lucrările pe Drumul Național 18B Baia Mare - Târgu Lăpuș. ”Activitatea de reabilitare a acestui tronson a început în această săptămână, așa cum am promis alături de conducerea CNAIR. Vreau să felicit echipa de proiect mobilizată la Groși și mulțumesc pentru modul profesionst cu care au abordat această lucrare. Totodată, dau asigurări că voi fi prezent în fiecare zi pentru a monitoriza progresul procesului tehnologic. Revin cu precizarea că reciclarea in situ – varianta de lucru aleasă de către CNAIR- se realizează în regie proprie. Sunt decis ca, pentru bugetul de anul viitor, să propun consilierilor județeni achiziția unui astfel de utilaj, care reduce cu până la 35% costurile de reparații pe drumurile județene. În 1 august, pe DN 18B, lucrările au început pe o lungime de 250 metri, ca tronson experimental. În cursul zilei de joi, 2 august, în Maramureș au ajuns și responsabilii care se ocupă de prelevarea probelor pentru laborator, urmând ca, în următoarele două săptămâni să ofere rețeta pentru realizarea asfaltului. În acest fel, lucrările vor fi reluate în forță din data de 20 august 2018”, a conchis președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Potrivit șefului admnistrației județene, instituția Consiliului Județean preconizează ca, în luna octombrie să fie finalizate lucrările între Baia Mare și Cernești, pe o distanță de aproximativ 25 de km și începând cu primăvara anului 2019, să fie reabilitat tronsonul de drum cuprins între Cernești și Târgu Lăpuș. Executivul Consiliului Județean Maramureș roagă participanții la trafic să înțeleagă faptul că specificul reciclării în situ presupune oprirea circulației pe o bandă, pe distanțe mai lungi, dar rezultatul final va fi cel pe care îl merită lăpușenii, respectiv un drum national reabilitat la cele mai înalte standarde.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș