Obiectivul general al proiectului este de a realiza o metodă eficientă de măsurare a progresului regiunilor în atingerea ţelurilor propuse în domeniul energiei. Având în vedere că atunci când este vorba de mediu, una dintre principalele probleme o reprezintă faptul că datele disponibile sunt insuficiente, sistemul ce urmează a fi realizat va permite colectarea de date şi evaluarea din punct de vedere energetic a regiunilor implicate. Evaluarea este o etapă esenţială în elaborarea unui plan de acţiune, iar prin implementarea proiectului regiunile vor deveni mai eficiente în ceea ce priveşte producţia şi consumul de energie.
Proiectul MORE4NRG se încadrează la prioritatea 2 din programul INTERREG IVC: « Mediu şi prevenirea riscurilor ». Scopul este a elabora şi experimenta un nou instrument pentru măsurarea progresului realizat în ceea ce priveşte o mai bună eficienţă energetică în regiuni prin promovarea schimbului şi transferului de cunoştinţe.
Bugetul total al proiectului aferent judeţului Maramureş este de 53.914 Euro, din care 8.087,10 Euro (15%) reprezintă contribuţia CJ MM.
Program de finanţare: INTERREG IV C
Implementarea proiectului a fost definitivată în septembrie 2011.