Accessibility Tools

ECOTUR - Turism în zona transcarpatică

25 August 2008 1939
Planul local de acţiune pentru mediu în judeţul Maramureş punctează importanţa internaţională a varietăţii şi bogăţiei biodiversităţii, precum şi potenţialul turistic semnificativ din zonă. Această biodiversitate se exemplifică prin numărul mare de arii ocrotite din judeţul Maramureş, 37 de locaţii, ce includ un parc natural (Parcul Natural Munţii Maramureşului) şi un parc naţional, rezervaţie a Biosferei (Parcul Naţional Munţii Rodnei). Aceste arii de protejare se complementează şi de cealaltă parte a graniţei cu Parcul Naţional Natural „Uzhans'ky”, Rezervaţia Biosferei Carpatică (situată pe teritoriul districtelor Rakhiv, Tyachiv, Khust şi Vynogradiv), Parcul Naţional Natural „Synevir”.
Extrem de important pentru comunităţile din zona de aplicare este faptul că proiectul ECOTUR – turism în zona transcarpatică asigură convergenţa eforturilor naţionale, regionale şi locale direcționate înspre promovarea sectorului turistic.  

Parteneri

În cadrul unui parteneriat constituit între Consiliul Judeţean Maramureş, Administraţia de Stat Zakarpatia, Adminitraţia de Stat Ivano Frankivsk, Consiliul Local Leordina şi având ca instituţie de sprijin Administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului s-a dorit realizarea unui sistem eficient de promovare a turismului ecologic prin punerea în valoare a biodiversităţii zonei transcarpatice. Acest deziderat s-a realizat, pe de o parte ca urmare a creşterii vizibilităţii obiectivelor turistice naturale, iar pe de altă parte, ca urmare a creşterii accesibilităţii publicului larg la informaţii referitoare la turismul ecologic şi biodiversitate.  

Obiective:  
  • realizarea a două centre de vizitare/informare/documentare, unul situat în comuna Leordina şi unul în Vişeul de Sus
  • dotarea şi echiparea acestora în scopul de a deveni puncte de maxim interes pentru turiştii care vizitează parcul natural, precum şi celelalte arii protejate din regiune
  • introducerea unor tehnici moderne de promovare a turismului ecologic prin crearea unei baze de date cu localităţile şi caracteristicile specifice ariilor naturale protejate vor conduce la creşterea vizibilităţii acestora şi la formarea unui comportament de tip protecţionist faţă de ecosistemele vulnerabile.  

Prin acţiunile demarcate de proiectul ECOTUR – turism în zona transcarpatică s-a asigurat pe de o parte conservarea patrimoniului natural din regiune iar pe de altă parte prin instituirea unor circuite eco-turistice, valorificarea acestuia într-o manieră durabilă.

Perioada de implementare: 18 luni, 22 august 2008 – 22 februarie 2010.  

Finanțare: Uniunea Europeană, prin Programul de Vecinătate România Ucraina 2004-2006 a sprijinit financiar acest proiect cu suma de 550.000 euro.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.