Accessibility Tools

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Ghidului solicitantului de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul judeţului pentru activităţi non profit de interes general in domeniul sportului

JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea Ghidului solicitantului de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul judeţului pentru activităţi non profit de interes general in domeniul sportului

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcției Juridice şi Administraţie Publică, avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, ale Comisiei pentru activităţi de turism, tineret şi sport precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          Ţinând cont de prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului nr. 664/2018 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Normelor privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă, aprobate prin H.G. nr. 1447/2007 cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 91 alin. (5), lit. a), pct. 6 şi ale art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul județean Maramureș adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aproba Ghidul solicitantului de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul judeţului pentru activităţi non profit de interes general in domeniul sportului, actualizat, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte dispoziții contrare îşi încetează aplicabilitatea.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Avizat pentru legalitate,
SECRETAR AL JUDEȚULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, ___________ 2019
Nr._______

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.