ULTIMĂ ORĂ
Potrivit edilului din Asuaj, în timp ce festivalul se apropie cu pași repezi de a 50-a ediție, ”Târgul cepelor și al fetelor” este mai vechi decât unirea românilor într-un singur stat, existând de peste 100 de ani această tradiție a locului. Festivalul Folclorului din Țara Codrului a avut prima ediție oficială în anul 1970, la doi ani după ce raioanele au fost desființate și s-au format județele. ”Oamenii de cultură de atunci au dorit să aducă la scenă deschisă această sărbătoare câmpenească, Târgul Cepelor, unde maramureșenii veneau odinioară pentru a se întâlni și a petrece împreună. Cu foarte mulți ani în urmă, acest Târg al Cepelor era locul unde tinerii din întreg județul veneau o dată pe an pentru a se cunoaște și pentru a-și etala portul popular. Multă povești de iubire s-au scris aici, în Asuaju de Sus, în cadrul acestor întâlniri. Din anul 1992, când am fost ales primar, am gândit, alături de reprezentanții de la conducerea județului, să facem și Festivalul Interjudețean al Dansului și Portului Popular și Țara Codrului, pentru a aduce la scenă, pe lângă formațiile de amatori, și ansambluri profesioniste din toate zonele Maramureșului, dar și din județele Sălaj și Satu Mare. Alături de Consiliul Județean Maramureș și Centrul Creației Populare organizăm, de 26 de ani și acest festival cu ocazia Târgului Cepelor ”, a declarat primarul din Asuaju de Sus, Vasile Boitor.
În cuvântul său adresat celor prezenți, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dorit să felicite administrația locală pentru organizarea extrem de reușită a acestui nou festival, dar și locuitorii din Țara Codrului și din împrejurimi pentru felul în care respectă tradiția și portul popular într-o zi atât de importantă pentru comunitate. ”Ferice de localitatea care are atât de mulți prieteni, deoarece o localitate care este vizitată de atât de mult oameni importanți are și rezultate. Acest lucru este vizibil în realizările primarului Vasile Boitor, după atâtea mandate câștigate și atât de multe proiecte implementate. Doresc să mulțumesc administrației locale pentru că a acceptat ca instituția Consiliul Județean Maramureș să fie și în acest an partener și coorganizator a acestui eveniment tradițional, un eveniment intrat în istoria și tradiția județului. Și vorbim de un an extrem de important pentru Maramureș, un an în care aniversăm 100 de ani de la Marea Unire a Românilor, dar și 50 de ani de la înființarea județului Maramureș”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Președintele Consiliului Județean i-a chemat apoi, alături de el, pe vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș și pe consilierii județeni Florica Roman și Liliana Moga, pentru a oferi împreună primarului din Asuaju de Sus și Consiliului Local o plachetă aniversară, o diplomă de excelență ca semn al prețuirii pentru cei 26 de ani de excelență în administrația publică locală, dar și bustul maramureșeanului George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale din anul 1918.
Toți cei prezenți au avut doar cuvinte de laudă și apreciere pentru felul în care a fost organizat acest festival care a adunat, în Asuaju de Sus, atât de mulți participanți.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș