Accessibility Tools

Festivalul Danțului la Șură, aflat la ediție jubiliară

Un deceniu de tradiție a unui eveniment social dedicat dansului și portului popular, a fost marcat astăzi, a doua zi de Rusalii.

Danțul la Șură, organizat an de an în localitatea Groși, a atins pragul jubileului, iar acesta este rezultatul eforturilor familiei Dobrican de a reanima spiritul locului. Conform tradiției, inclusiv în perioada interbelică, în duminicile și sărbătorile de vară, în astfel de comunități localnicii se întâlneau în gospodăria unei familii pentru a sărbători prin muzică, joc și voie bună. Astăzi, evenimentul a avut o amploare mult mai mare, la festival participând ansambluri atât din localitate, cât și din localitățile învecinate, dar și din alte județe, precum Suceava, Hunedoara și Bistrița Năsăud. Așadar, ca o reconstituire a vremurilor de altădată, dar și cu prilejul acestei mari sărbători ortodoxe, curtea școlii gimnaziale “Gheorghe Lupan” din Groși a devenit neîncăpătoare. Printre participanți amintim ansamblurile “Bucovina”, Fanfara “Trandafirul”, “Doina Crișului”, “Cununa Săsarului”, “Țibleșul” și “Măgura”, dar și interpreții Călin Brăteanu și artista Ana Ilca Mureșan. Totul a început cu o frumoasă paradă a portului popular românesc specific fiecărei zone.
Festivalul “Danțului la Șură” a fost deschis în mod oficial de primarul comunei Groși, Florin Bolte, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, alături de consilierii județeni, Călin Bota și Rudolf Stauder, directorul Muzeului de Etnografie și Artă Populară, Monica Mare, dar și de gazdele Mărioara și Dumitru Dobrican. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a primit din partea reprezentantului conducerii executive a administrației județene, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, bustul corifeului George Pop de Băsești, președintele Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1918.

Totodată, gazdelor le-a fost oferită o plachetă care simbolizează noul logo al județului Maramureș.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile


Tabără de excelență - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni, ediția 2024

Tabără de excelență în Maramureș - PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni

COMAND – Sincronizarea intervențiilor în situații de urgență în regiunea de graniță

Proiectul REDUCES

MaraQuality

Proiectul FoodChains4Europe aprobat spre finanţare în cadrul programului INTERREG EUROPE

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.