Cete de colindători au dat startul acțiunilor "Crăciun în Maramureș"

Cea de-a VIII-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș” a debutat joi, 15 decembrie, cu o serie de manifestări care prevestesc sărbătoarea Nașterii Domnului.

Un număr de 48 de lucrări semnate de Felician Săteanu, consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş au însuflețit holul Palatului Administrativ prin atmosfera autentică a Crăciunului în Maramureș surprinsă în fotografii. Expoziția „Crăciun în Maramureș” a fost vernisată astăzi, iar publicul prezent la eveniment a admirat aceste fotografii care au fost realizate de-a lungul timpului în Maramureșul Istoric, Țara Lăpușului, dar și în Muzeul Satului din Baia Mare și fac parte dintr-un proiect cunoscut atât în țară, cât și în afara granițelor. Lucrările vor rămâne expuse și vor putea fi vizionate până pe 6 ianuarie 2017.

Totodată, a fost vernisată și expoziția „Colindă la fereastră” organizată de Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare în holul Palatului Administrativ. Diorama conține cinci manechini, un copil și patru adulți, echipați în costumul tradițional al celor patru zone etno-folclorice ale actualului județ Maramureș, poziționați în spatele unei ferestre, care simbolizează deschiderea spre lume.

„Am optat pentru acest titlu pentru că vestea Nașterii Mântuitorului, a întrupării lui în om, li s-a arătat mai întâi păstorilor în vis, iar mai apoi magilor de la Răsărit. Colindătorii, care au fost mai întâi cete de copii, vin cu steaua la colindat și colindă la fereastră. Tot la fereastră se colindă și azi cu fluierul, după care, colindătorii sunt chemați în casă. În Maramureșul nostru se colinda și se horea și cu cimpoiul. Este vestită horea oilor. Colinda a fost mult mai bogată și mai diversificată în faza ei precreștină, a sacrului absolut care, paradoxal, presupunea și momente de distracție și de bucurie, de ludic, de joc. Odată cu religia creștină, colindul nivelează spiritul , se restrânge, devenind un fel de biblie cântată. Crăciunul este în primul rând o sărbătoare a neamului, a familiei patriliniară, pentru că noi, aici în Maramureș, ne cunoaștem după neam, iar la sărbători există și colinda la mormânt, adică se intră în comuniune cu strămoșii”, precizează cercetător dr. Ilie Gherheș, șef secție al Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare.

Toată această atmosferă era incompletă dacă ar fi lipsit colindătorii. Peste 900 de copilași de toate vârstele au venit să îl colinde pe Moș Crăciun, care alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, împreună cu cei doi vicepreședinți Ioan Doru Dăncuș și Lucian Ioan Titus Morar, i-au răsplătit pentru colindă.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a adresat un cuvânt de bun venit și a invitat publicul să participe și la următoarele acțiuni care se vor desfășura în județul Maramureș în perioada 15 – 28 decembrie sub genericul „Crăciun în Maramureș”.

„Această ediție a evenimentului Crăciun în Maramureș vine cu un program extrem de bogat. În fiecare zi vom desfășura diferite manifestări atât în Baia Mare, cât și în alte localități din județul Maramureș. Vă invit pe toți să participați în număr cât mai mare pentru a arăta tuturor cât suntem de fericiți că locuim în acest județ care din punctul meu de vedere, al celor care suntem aici și mai ales al consilierilor județeni, este cel mai frumos județ din România.”, a declarat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Link-uri rapide

Informaţii utile

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

CBC Parliament – Parlamentul Cooperării Transfrontaliere

© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.
Powered by Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.