ULTIMĂ ORĂ
„Suntem onorați să fim alături de Colegiu Național Gheorghe Șincai la moment de sărbătoare, cu ocazia aniversării a 100 de ani dedicați performanței actului educațional. Consiliul Județean Maramureș a sprijinit mereu instituțiile de învățământ din județ, fiind unul dintre promotorii învățământului de calitate. Ne bucurăm să avem în județul colegii de elită, care prin reușitele dascălilor și elevilor se plasează în topul instituțiilor de învățământ din România.”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Manifestările au fost deschise luni, 14 octombrie printr-o festivitate în cadrul căreia a fost dezvelită o placă aniversară, amplasată pe clădirea colegiului. Din programul evenimentului nu vor lipsi mese rotunde, concursuri, dezbateri, sesiuni de referate și comunicări științifice, simpozioane, lansări de publicații, expoziții de machete, întâlniri cu foști absolvenți și multe alte activități. Tot cu această ocazie va avea loc și festivitatea de acordare a numelui „Augustin Buzura” pentru amfiteatrul liceului.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș