Page 6 - Manual de Identitate Maramures - caietul 5
P. 6
Uneori se regăseşte şi imaginea omului, cioplită Arta
naiv şi cu evidente disproporţii, însă cea mai frecventă vestimentară
temă este cea a răstignirii, tratată într-o manieră
neconvenţională. „Pe o astfel de cruce, Iisus are corpul Cine străbate satele maramureşene, îndeosebi
cioplit ca un fel de suveică, sprijinit de două picioare cele situate pe văile Mara şi Iza, într-o zi de
foarte scurte ce par a fi îndoite, dacă n-am şti că această sărbătoare, are privilegiul de a asista la un
reprezentare este obişnuită crucifixelor apusene. Capul spectacol ad-hoc de „poezie vestimentară” şi
este un cerc în care ochii, nasul şi gura sunt contopite culoare, oferit gratuit de localnici. De reţinut
într-un triunghi înscris. La picioarele lui, într-un soi că această „desfăşurare de forţe” nu are nimic
de arcadă, stau două personaje minuscule. Ştergarul ostentativ şi nici nu reprezintă vreun element
din jurul trupului este înlocuit doar de două mici din arsenalul marketingului turistic. Ea poartă
triunghiuri plasate de o parte şi de alta a corpului” amprenta autenticităţii, fiind o reminiscenţă
(Victor Pop, Sabin Şainelic). a stilului de viaţă din societatea tradiţională
locală.
Pecetarele se disting prin marea capacitate de a
sintetiza şi de a îngemăna simbolismul riturilor agrare În Maramureş, tradiţia – ca însemn al
(grâul, spicul, făina), a artei gastronomice (prescuri), a perenităţii, dar şi mândria obârşiei fructificate într-o
credinţelor religioase (tema răstignirii şi inscripţia de demnitate etnică, ce nu lasă loc nici unui compromis,
pe postament) şi a artei prelucrării lemnului. Dar toate au devenit clauzele unui testament strămoşesc, pe
acestea ar trece neobservate dacă produsul finit nu ar fi care fiecare generaţie se simte obligată să-l respecte,
îmbogăţit cu mici opere de artă. aproape cu evlavie. De aceea, pentru maramureşeni,
straiele de sărbătoare nu pot fi decât cele „moştenite”,
Spirala vieţii, sfoara sculptată pe porţile împă chiar dacă anumite piese vestimentare sau motive
răteşti ale Maramureşului, rozeta solară încoronând decorative ori coloristice au suferit în timp unele
pomul vieţii în portalul bisericilor de lemn ori adaptări, rezultate din contactul cu populaţiile
turlele care zgârie cerul într-un dialog cu Absolutul româneşti din regiunile mărginaşe.
devin elemente structurale în aceste mini-obiecte de
cult familial cu înălţimi cuprinse între 10 şi 20 de Remarcabil este faptul că toate piesele
centimetri. Fiecare prescurnicer este un unicat, fiecare portului popular sunt produsul exclusiv al industriei
trebuie tratat ca operă singulară purtătoare a unui casnice textile, având ca punct de pornire culturile
mesaj creştin universal. Fiecare comunică forţa artistică de plante tehnice (cânepa, inul) şi creşterea oilor
a cioplitorului, fantezia sa în canoanele creştine, fiecare (pentru producţia de lână), apoi prelucrarea firelor
este o fiinţă şi prin multiplicare o lume creştină, care (înmuiatul, meliţatul, pieptănatul etc.) şi, în cele
invită la puritate şi lumină între oameni. din urmă, ţesutul pânzelor, în microateliere casnice,
croiul şi brodarea. La toate acestea se adaugă meşterii
Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară specializaţi în confecţionarea cojoacelor, sumanelor,
din Baia Mare deţine cea mai veche colecţie de pecetare gubelor, opincilor şi pălăriilor.
din România. Această colecţie a ajuns la muzeu de la
părintele Antal din satul Breb, preot care, de-a lungul În trecut, modelele şi gama coloristică erau
timpului, a adunat de la oamenii din satele mara conservate de către fiecare comunitate, alcătuind o
mureşene numeroase pecetare. Cea mai veche piesă este
din 1729, datată în chirilică, şi provine de la Călineşti.
6
naiv şi cu evidente disproporţii, însă cea mai frecventă vestimentară
temă este cea a răstignirii, tratată într-o manieră
neconvenţională. „Pe o astfel de cruce, Iisus are corpul Cine străbate satele maramureşene, îndeosebi
cioplit ca un fel de suveică, sprijinit de două picioare cele situate pe văile Mara şi Iza, într-o zi de
foarte scurte ce par a fi îndoite, dacă n-am şti că această sărbătoare, are privilegiul de a asista la un
reprezentare este obişnuită crucifixelor apusene. Capul spectacol ad-hoc de „poezie vestimentară” şi
este un cerc în care ochii, nasul şi gura sunt contopite culoare, oferit gratuit de localnici. De reţinut
într-un triunghi înscris. La picioarele lui, într-un soi că această „desfăşurare de forţe” nu are nimic
de arcadă, stau două personaje minuscule. Ştergarul ostentativ şi nici nu reprezintă vreun element
din jurul trupului este înlocuit doar de două mici din arsenalul marketingului turistic. Ea poartă
triunghiuri plasate de o parte şi de alta a corpului” amprenta autenticităţii, fiind o reminiscenţă
(Victor Pop, Sabin Şainelic). a stilului de viaţă din societatea tradiţională
locală.
Pecetarele se disting prin marea capacitate de a
sintetiza şi de a îngemăna simbolismul riturilor agrare În Maramureş, tradiţia – ca însemn al
(grâul, spicul, făina), a artei gastronomice (prescuri), a perenităţii, dar şi mândria obârşiei fructificate într-o
credinţelor religioase (tema răstignirii şi inscripţia de demnitate etnică, ce nu lasă loc nici unui compromis,
pe postament) şi a artei prelucrării lemnului. Dar toate au devenit clauzele unui testament strămoşesc, pe
acestea ar trece neobservate dacă produsul finit nu ar fi care fiecare generaţie se simte obligată să-l respecte,
îmbogăţit cu mici opere de artă. aproape cu evlavie. De aceea, pentru maramureşeni,
straiele de sărbătoare nu pot fi decât cele „moştenite”,
Spirala vieţii, sfoara sculptată pe porţile împă chiar dacă anumite piese vestimentare sau motive
răteşti ale Maramureşului, rozeta solară încoronând decorative ori coloristice au suferit în timp unele
pomul vieţii în portalul bisericilor de lemn ori adaptări, rezultate din contactul cu populaţiile
turlele care zgârie cerul într-un dialog cu Absolutul româneşti din regiunile mărginaşe.
devin elemente structurale în aceste mini-obiecte de
cult familial cu înălţimi cuprinse între 10 şi 20 de Remarcabil este faptul că toate piesele
centimetri. Fiecare prescurnicer este un unicat, fiecare portului popular sunt produsul exclusiv al industriei
trebuie tratat ca operă singulară purtătoare a unui casnice textile, având ca punct de pornire culturile
mesaj creştin universal. Fiecare comunică forţa artistică de plante tehnice (cânepa, inul) şi creşterea oilor
a cioplitorului, fantezia sa în canoanele creştine, fiecare (pentru producţia de lână), apoi prelucrarea firelor
este o fiinţă şi prin multiplicare o lume creştină, care (înmuiatul, meliţatul, pieptănatul etc.) şi, în cele
invită la puritate şi lumină între oameni. din urmă, ţesutul pânzelor, în microateliere casnice,
croiul şi brodarea. La toate acestea se adaugă meşterii
Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară specializaţi în confecţionarea cojoacelor, sumanelor,
din Baia Mare deţine cea mai veche colecţie de pecetare gubelor, opincilor şi pălăriilor.
din România. Această colecţie a ajuns la muzeu de la
părintele Antal din satul Breb, preot care, de-a lungul În trecut, modelele şi gama coloristică erau
timpului, a adunat de la oamenii din satele mara conservate de către fiecare comunitate, alcătuind o
mureşene numeroase pecetare. Cea mai veche piesă este
din 1729, datată în chirilică, şi provine de la Călineşti.
6
