”În câteva zile vor avea loc schimbări de temperatură. Se apropie înghețul și nu dorim să ne trezim că vom avea probleme cu canalizarea datorate lucrărilor de reabilitare a Drumului Nordului. De asemenea, oamenii din localitățile în care se desfășoară lucrările sunt și așa afectați de deranjul provocat în teren. Trebuie să ne asigurăm că vor avea acces sigur la gospodării și totodată că toți participanții la trafic vor fi în siguranță. Nu doar executantul trebuie să dea dovadă de seriozitate, ci și firmele subcontractante”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș.
În următoarele zile executantul a dat asigurări că pe toate tronsoanele vor avea loc lucrări, astfel încât, pe perioada iernii, să se circule pe două benzi. Termenul de finalizare a lucrărilor de punere în siguranță a tuturor tronsoanelor de drum de pe lotul I a fost stabilită pentru 15 decembrie.