Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Verificări în teren, lotul II al Drumului Nordului

28 Noiembrie 2020 851
Azi a avut loc o vizită de lucru pe tronsoanele de drum cuprinse în lotul II al șantierului de reabilitare a Drumului Nordului. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, însoțit de primarii localităților Șomcuta Mare - Gheorghe Ioan Buda, Remetea Chioarului - Petrică Ovidiu Călin, Coaș - Călin Vasile Achim și Copalnic Mănăștur - Vasile Mihalca au discutat cu reprezentanții Implenia Baugesellschaft , executantul lucrărilor, Petru Alboi, șef șantier și Adrian Flavius Țura, șef adjunct șantier lotul II, despre derularea lucrărilor și punerea drumului în siguranță pentru toți participanții la trafic. S-au făcut verificări pe DJ 182 B Șomcuta Mare – Remetea Chioarului și DJ 182C Coaș – Copalnic Mănăștur – Șurdești.
”La fel ca și pe lotul I, iată că am verificat stadiul lucrărilor având în vedere că deja temperaturile au scăzut simțitor și ne așteptăm să înghețe zilele următoare. Ne dorim ca termenele stabilite de executant pentru lucrările de punere în siguranță a acestui lot, care are aproximativ o lungime de 32 de kilometri, să fie respectate. Trebuie să avem în vedere dispozitivele de colectare, scurgere și evacuare a apelor pluviale. Executantul a promis că în aceste zile va asfalta încă o porțiune de 5 km de drum, dacă condițiile meteorologice vor permite acest lucru”, a subliniat Ionel Bogdan.

În șantier au mai fost prezenți și David Tiberiu, supervizor SC Konsent, și Cristian Chendea, responsabil tehnic UIP din cadrul Consiliului Județean Maramureș. Executanții au promis că vor fi atenți la toate aspectele astfel încât lucrările de punere în siguranță a tronsoanelor aflate în lucru să fie finalizate până cel târziu în 18 decembrie.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite