În urma implementării acestui proiect, capacitatea portantă a suprafeței aeroportuare va permite operarea unor aeronave de tip mediu curier. Componentele majore ale acestei investiții care au dus la reconstrucția noii piste de aterizare/decolare și prelungirea acesteia la 2150 m cu lățimea de 45 m au fost devierea râului Băița pe o distanță de 1,3 km, execuția noului drum comunal spre Bozânta Mare pe o lungime de 1 km și realizarea unui pod care traversa râul Băița pe o lungime de 36 m. Obiectivul general al proiectului îl constituie modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pentru asigurarea unui trafic aerian în condiții de maximă siguranță, în acord cu reglementările europene și naționale în domeniul transportului aerian și care să faciliteze dezvoltarea economiei locale, respectiv îmbunătățirea calității vieții. În cadrul evenimentului de la Aeroportul Internațional Baia Mare, Dorin Buda, directorul general al aeroportului a adus mulțumiri tuturor celor implicați în acest proiect, iar ing. Mircea Dănilă a descris complexitatea acestor lucrări, explicând în detaliu modul în care s-au desfășurat lucrările, de la numărul verificărilor efectuate asupra solului și asfaltului și până la condițiile în care s-a lucrat în tot acest timp.
Vineri, 31 martie, a avut loc recepţia lucrărilor din cadrul contractului „Servicii de întocmire proiect tehnic, detalii de executie, documentaţii în vederea obținerii avizelor, acordurilor şi autorizațiilor, asistenţă tehnică din partea proiectantului pe toată durata de realizare a lucrărilor”, precum şi exe¬cuţia lucrărilor de „Extindere şi mo¬dernizare suprafeţe aeroportuare la Aeroportul Internaţional Baia Mare”, încheiat cu Asocierea Strabag AG – SC Consitrans SRL. Acum, în cel mai scurt timp, urmează ca Aeroportul Interna¬ţional Baia Mare să devină din nou operaţional, iar autorităţile să rezolve spinoasa problemă a finanţării, a arătat directorul Aeroportului Internațional Baia Mare, Dorin Buda.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș