Modul de funcționare al parcului, precum și perspectivele de dezvoltare economică și industrială pe care le oferă realizarea unui parc tehnologic, au fost principalele subiecte discutate de către președintele Consiliului Județean Maramureș și gazdele poloneze.
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: ”În prezent, lucrăm la realizarea a patru parcuri industriale pe raza județului Maramureș, și anume Baia Sprie, Groși, Fărcașa și Șomcuta Mare. Al doilea pas important după înființarea parcurilor industriale îl reprezintă popularea acestora cu investitori care să vină și să își dezvolte afacerile în Maramureș. În acest sens, experiența celor din Voievodatul Podkarpackie din Polonia, precum și o colaborare bilaterală ne vor ajuta și ne vor oferi o viziune clară despre modul de organizare și funcționare a zonelor industriale din Maramureș.”
A doua întâlnire din cadrul vizitei în Polonia a executivului administrației județene a fost cu reprezentanții Organizației de Turism a Regiunii Podkarpackie, respectiv cu doamna Wioletta Rejman, președinta Organizației de Turism a Regiunii din Podkarpackie, și cu domnul Jan Solek, vicepreședintele Organizației, în cadrul căreia au fost dezbătute practicile de promovare și dezvoltare a turismului aplicate în Voievodatul Podkarpackie din Polonia, practici care vor fi preluate și la nivelul județului Maramureș.
În acest sens, Consiliul Județean Maramureș a înființat Organizația de Management al Destinației Maramureș, for care va coordona întreaga activitate turistică din Maramureș, va realiza strategia de dezvoltare a turismului și va fi responsabilă de identificarea și atragerea investițiilor destinate realizării proiectelor de dezvoltare a turismului în Maramureș.
Președintele Consiliului Județean Maramureș se află într-o vizită oficială în Polonia, la invitația mareșalului Voievodatului Podkarpackie, Wladyslaw Ortyl.