Claudia Breban, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul CJ Maramureş a prezentat o informare conducerii ATOP şi membrilor prezenţi la şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică de marţi, 28 februarie 2017, cu privire la ”Sistemul video de monitorizare a principalelor căi de comunicaţie rutieră din judeţ”. ”În cursul anului 2015 a fost realizată o achiziţie publică pentru realizare studiu de fezabilitate în vederea implementării unui sistem video de monitorizare a principalelor căi de comunicare rutieră din judeţul Maramureş. Au fost executate doar două dintre etapele de servicii care constituiau obiectul contractului nr. 6139/08.07.2015, respectiv: realizare Studiului de fezabilitate şi Servicii elaborare documentaţii specifice în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi servicii conexe până la obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare. Nu a fost solicitată prestarea de către achizitor a serviciilor de asistenţă pe perioada de elaborare a proiectului tehnic/execuţie lucrări, având în vedere că în perioada de execuţie a contractului nu a fost demarată procedura sau contractate servicii de elaborare a proiectului tehnic şi nici de execuţie a lucrării. În cadrul bugetului pe anul 2017 al UAT judeţul Maramureş, în cazul în care Autoritatea Teritorială de Ordine Publică solicită, se poate realiza, în limita bugetelor existente, introducerea unor sume care să permită continuarea sistemului prin realizarea proiectului tehnic/încheierea unui contract de execuţie lucrări multianual. Ulterior aprobării bugetului pentru anul 2017, în cazul în care vor fi bugetate sumele necesare, se vor demara de către compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, procedurile care se impun pentru continuarea realizării proiectului”, a declarat Claudia Breban, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, prezent la şedinţa ATOP de marţi, 28 februarie a arătat că a avut loc o nouă discuţie pregătitoare pentru ca acest proiect important al autorităţii judetene să prindă contur. ”Proiectul presupune instalarea unor camere video performante de supraveghere a traficului pe drumurile judeţene în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Au fost deja finalizate Studiul de fezabilitate şi documentaţiile suport, iar în această lună (odată cu elaborarea bugetului Consiliul Judeţean Maramureş) vom analiza posibilitatea alocării de fonduri pentru demararea execuţiei contractului. Mulţumesc consilierilor judeteni pentru implicare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş