
Peste 25 de participanți interesați de Economia Circulară au fost prezenți la prima întâlnire a factorilor interesați din proiectul REDUCES finanțat prin Programul INTERREG EUROPE și implementat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat internațional.
Luni, 21 octombrie 2019, de la ora 14.00, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ s-a desfășurat prima întâlnire a factorilor interesați din cadrul proiectului „REDUCES – Regândirea Dezvoltării Durabile în Regiuni Europene Utilizând Modele de Afaceri ale Economiei Circulare”, cu scopul de a pune bazele unui grup de lucru care să analizeze situația actuală din județul Maramureș și modalități de sprijin a introducerii pe scară mai largă a economiei circulare în județul nostru.
Claudia Breban, directorul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș a deschis întâlnirea și a subliniat obiectivul general și cele specifice ale proiectului, respectiv “acela de a îmbunătăți punerea în aplicare a politicilor regionale pentru a permite regiunilor să adopte modele de producție durabile din punct de vedere al mediului și pentru a reduce impactul negativ al dezvoltării economice asupra mediului. Modelele de economie circulară vor veni în sprijinul regiunilor pentru realizarea unei economii inovatoare, mai productive, dar și durabile din punct de vedere al mediului”.
În cadrul întâlnirii Sandu Hotima, directorul executiv al ADI Deseuri Maramureș a prezentat conceptul de economie circulară, iar Margareta Căpîlnean, asistent-manager al proiectului a adus în atenția participanților exemple de proiecte în domeniul economiei circulare derulate în regiunea de Nord-Vest a României.
La întâlnire a mai participat Gabriel Tămâian, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș care a prezentat cadrul legislativ național referitor la economia circulară și domenii conexe.
Principalele activități avute în vedere sunt organizarea unui proces de învățare inter-regională prin schimburi de experiență pe baza unor studii de caz și evaluarea stadiului fiecărei regiuni partenere în dezvoltarea economiei circulare. Participanții la întâlnire au subliniat că proiectul este unul de interes pentru agenții economici din județ, iar operatorii de salubrizare și-au manifestat dorința de implicare în activitățile viitoare ale proiectului.
Bugetul total estimat al proiectului este de 1.389.939 euro, din care de 85% este finanţare nerambursabilă FEDR. Bugetul estimat aferent Consiliului Judeţean Maramureş va fi echivalentul în RON a sumei de 108.480 Euro, din care 92.208 Euro (85%) finanţare nerambursabilă FEDR, şi 16.272 euro (15%) contribuție națională. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice va suporta 13% din valoarea proiectului, reprezentând 14.102,4 euro, contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş fiind de doar 2.169,6 Euro (2%), eşalonată pe o perioadă de 3,5 ani. Mai multe informații despre acest proiect se pot obtine la Biroul Relatii Internationale al Consiliului Judetean Maramures, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel: 0262.211544, precum și pe website-ul proiectului: www.interregeurope.eu/reduces.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

PRESS RELEASE
1st “Reduces” Stakeholders Meeting in Maramureș
|
FIRST MEETING ON “REDUCES” PROJECT IN MARAMUREȘ
Over 25 representatives interested in the Circular Economy attended the first stakeholders meeting held in Maramureș within the REDUCES – “Rethinking Sustainable Development in European Regions Using Business Models of the Circular Economy" project.
On 21st of October, 2019, in the “Bogdan Vodă” Hall of the Administrative Palace in Maramureș, the first meeting of the stakeholders from the project "REDUCES” was held with a great involvement of the stakeholders and authorities from Maramureş County.
Claudia Breban, Director of Projects Development Department of Maramureș County Council opened the meeting and underlined the project’s objectives “to form a cooperation network of regions that are on different levels of Circular Economy development and have a strong shared will on further supporting their regions’ businesses in the transition to a Circular Economy. The exchange of experiences and knowledge within and between the regional authorities is the key in developing the best action plans to support environmentally sustainable business models for each region and policy”.
In the meeting, the Executive Director of Maramureș Integrated Waste Management Agency, Sandu Hotima presented the concept of CE and Margareta Căpîlnean, manager assistant in “Reduces” project, presented the examples of CE projects developed in the North-Vest region of Romania. The representative of Maramureş Agency for Environment Protection, Gabriel Tămâian spoke about the national legislation related to CE and connected fields.
The stakeholders from local authorities, companies and organizations had the opportunity to express their interests, opinions and expectations on the project and many of them appreciated warmly the initiative of implementing the “Reduces” project.
REDUCES – “Rethinking Sustainable Development in European Regions Using Business Models of the Circular Economy" project is implemented by Maramureș County Council as a partner, through the International Relations Office and approved for funding under the INTERREG EUROPE Program.
Written by Gheorghe Paul Szaniszlo – Communication Manager on Reduces Maramureș
October 21, 2019