Executivul Consiliului Județean Maramureș a fost reprezentat de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, care a felicitat administrația comunei Oncești pentru activitatea de până acum și pentru organizarea evenimentului ”Ziua Dacilor Liberi”. Primarului Matei Godja i s-a transmis multă putere de muncă, dorindu-i să continue proiectele și planurile începute pentru dezvoltarea comunei.
“Suntem într-o comună cu un primar gospodar, pe care se cuvine să-l felicităm și să-l încurajam în activitatea sa. Mă bucur să văd că păstrați tradiția și obiceiurile autentice, pentru că trebuie să promovăm ce e al nostru”, a subliniat vicepreședintele Doru Ioan Dăncuș. Pe scenă au mai urcat prefectul Vasile Moldovan, primarii comunelor Bogdan Vodă - Anuța Bizău, Vadu Izei - Petre Vlașin, Botiza - Florea Poienar, Ocna Șugatag - Mihai Ivasziuk, viceprimarul comunei Desești – Vasile Verdeș și fețe bisericești invitate la eveniment.
Invitații au vizitat standurile cu produse tradiționale ale meșterilor populari locali și au gustat din bunătățile pregătite cu această ocazie. În programul artistic întins pe parcursul a mai bine de șapte ore au evoluat ansambluri din comuna Oncești, Breb, Sighetu Marmației, Desești, artiștii Florentina și Petre Giurgi, Voichița Nemeș-Andreica, Găvrilă Dunca, iar seara s-a încheiat cu recitalul artistei Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș