”Dacă am văzut că, în ceea ce privește colectarea, ne apropiem de atingerea țelurilor, sunt bucuros să observ că lucrurile merg într-o direcție bună și în ceea ce privește partea de depozitare și operare. În acest moment se defășoară lucrările de consolidare a amplasamentului la Fărcașa, iar odată cu stabilizarea terenului vom putea să trecem efectiv la construcția celulei. Termenul de finalizare a lucrărilor, conform prevederilor contractuale, este 30 iunie 2020 și ne vom încadra în această dată. Implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în Maramureş este un obiectiv important atât din prisma fondurilor europene atrase în județ, cât și a beneficiilor obţinute. Finalizat în proporție de peste 90%, după ce va deveni operațional și funcțional, SMID va rezolva problema gestionării deşeurilor în întreg Maramureşul, respectând astfel standardele impuse de Uniunea Europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș