În acest sens, a fost analizat traseul, au fost stabilite ultimele detalii în ceea ce privește analiza de favorabilitate și, totodată, au fost stabiliți pașii următori pe care administrațiile județene urmează să-i facă pentru a pregăti cât mai corect toate documentele necesare, astfel încât acest proiect să primească finanțarea necesară.
”Ne dorim să luăm cele mai bune decizii și să pregătim toate documentele cât mai corect, astfel încât să primim fondurile necesare pentru realizarea drumului expres Baia Mare - Satu Mare, un proiect de anvergură pentru ambele județe, Maramureș și Satu Mare.
Odată finalizat, acest proiect va avea un impact major în ceea ce privește sporirea condițiilor de siguranță rutieră pentru participanții la trafic și va contribui direct la dezvoltarea economică, prin facilitarea schimburilor comerciale.”, a declarat Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș.