Consilierul județean Călin Bota a arătat că este important ca administrația locală și județeană să îi susțină și să îi încurajeze pe cei care generează performanță de la vârstă fragedă. ”Cred că, întotdeauna, e bine să îi stimulăm pe tinerii care pot genera performanță, pentru că tot ceea ce se întâmplă în societatea noastră are o cauzalitate și există o legătură foarte strânsă între cauză și efecte. Acesta este motivul pentru care, personal, consider că este de datoria noastră să îi stimulăm pe cei ce vor mai mult, arătând că societatea poate să evolueze. În acest fel adăugăm un plus, iar meritocrația trebuie susținută”, a declarat consilierul județean Călin Bota.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a menționat că, în cadrul instituției, continuă atât politica de premiere a performanței, cât și parteneriatele cu Inspectoratul Școlar Județean. ”Dacă avem pe parcursul anului numeroase proiecte care susțin învățământul de masă, prevenirea abandonului școlar, investiții în infrastructura școlară, atunci trebuie să avem și proiecte care premiază excelența și performanța. Nu vorbim în acest proiect de hotărâre de sume mari în sine, dar sunt premii pe care le oferim din inimă copiilor maramureșeni ce fac performanță în învățământul românesc”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș