Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Comisiile ARE şi Comitetul de organizare a Academiei de vară ARE 2018 s-au întrunit la Arad

26 Martie 2018 1006
În perioada 20-22 martie 2018, s-au desfăşurat la Arad reuniunile de primăvară ale comisiilor ARE, având loc şi întâlnirea Comitetului de organizare a Academiei de vară ARE. Având în vedere că, Academia de vară ARE va fi găzduită în acest an de judeţul Maramureş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ioan Doru Dăncuş a prezentat în cadrul şedinţei plenare a comitetelor ARE, desfăşurată în 20 martie 2018, principalele informaţii privind organizarea Academiei de vară ARE în Maramureş. Acesta a vorbit despre programul propus, locaţiile de desfăşurare a întâlnirilor şi atelierelor de lucru, precum şi vizitele de studiu avute în vedere pentru a promova evenimentul în rândul regiunilor membre ARE.
În 21 martie 2018 au avut loc reuniuni separate pe fiecare din cele trei comisii ARE: Comisia 1 - Economie şi Dezvoltare Regională and Regional Development, Comisia 2 – Politici Sociale şi Sănătate Publică şi Comisia 3 – Cultură, Educaţie şi Tineret, dar şi două ateliere de lucru. Un atelier a avut ca temă ”E-sănătate”, iar cel de-al doilea s-a desfăşurat sub egida ”Transport şi Mobilitate”, în cadrul acestora dezbătându-se teme de actualitate şi fiind prezentate exemple de bune practici.

În cadrul Comitetului 2 s-au creat mai multe grupuri de lucru în care s-au analizat teme precum egalitatea de şanse, incluziune, drepturi egale în domeniul sănătăţii. Mai multe exemple de bune practici din Maramureş au fost prezentate în cadrul grupului de lucru privind incluziunea, punându-se accent pe colaborarea dintre Consiliul Judeţean Maramureş şi Asociaţia Neguvernamentală Profesională de Asistenţă Socială ASSOC pentru înfiinţarea unor structuri de economie socială la Ocna Șugatag, dar şi pe proiectul de înfiinţare a Restaurantului Social ASSOC, o iniţiativă de succes care, în prezent, este în curs de replicare în alte cinci judeţe din România.

În ultima zi a reuniunilor ARE, respectiv în 22 martie 2018 a avut loc întâlnirea Comitetului de organizare a Academiei de vară ARE, în cadrul căreia s-a analizat stadiul organizării evenimentului. A fost prezentat logo-ul propus pentru Academia de vară ARE 2018, având ca temă ”Patrimoniul cultural pentru atractivitate regională”, logo care semnifică nodul dacic în culorile specifice portului tradiţional maramureşean.

Programul evenimentului a fost apoi dezbătut şi s-a agreat ca, până în data de 6 aprilie 2018, regiunile membre în Comitetul de organizare a Academiei de vară ARE să transmită temele propuse. Acestea urmează să fie dezbătute în cadrul întâlnirilor plenare şi a atelierelor de lucru, pentru a finaliza toate documentele ce urmează a fi postate pe site-ul ARE. Au fost, de asemenea, prezentate informaţiile practice pregătire de gazde pentru acest eveniment, dar şi proiectul ”Academia de vară ARE 2018”, depus spre finanţare în cadrul programului ”Europa pentru cetăţeni”.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite