Accessibility Tools

Imprimă această pagină

ADUNAREA GENERALĂ ARE, 28-29 Octombrie 2021

04 Noiembrie 2021 460
Adunarea Regiunilor Europei (ARE) este cea mai mare rețea independentă de regiuni din 35 de țări de pe continentul european, din interiorul și din afara Uniunii Europene. ARE este vocea autorităților regionale încă din 1985 și a jucat un rol esențial în recunoașterea regiunilor ca jucători cheie în construcția europeană. Județul Maramureș este un membru activ al acestei organizații, care reunește peste 300 de regiuni din țări europene, începând cu anul 1997. O activitate anuală de amploare, derulată de ARE este Academia de vară ARE, care în anii 2006 și 2018 a fost găzduită de județul Maramureș.
Cel mai important eveniment anual al acestei organizații, Adunarea Generală ARE, a avut loc în perioada 28-29 octombrie 2021 în sistem dual, atât în format fizic ca o întâlnire directă în Strasbourg, Franța cât și în format on-line. Reprezentanții Consiliului Județean Maramureș: dl. vicepreședinte Radu Trufan, care a fost desemnat cu drept de vot în numele județului, dl. consilier județean Marinel Kovacs și un reprezentant al Biroului relații publice, secretariat ATOP și relații internaționale au participat la acest eveniment on-line.

În cadrul Adunării Generale ARE au fost adoptate rapoartele de activitate ale Comitetului executiv, Biroului și Secretarului general ARE. Au fost aprobate unele modificări minore ale statutului organizației și au fost prezentate și aprobate rapoartele trezorierului pe 2020, prognoza bugetului pe 2021 și propunerea de buget pentru 2022. Adunarea Generală ARE a continuat cu alegerea structurilor de conducere: președinte, trezorier, vicepreședinți și membri în comitetul de monitorizare și evaluare. Datorită activității prolifice președintele, trezorierul și o mare parte dintre vicepreședinți au fost realeși, printre aceștia fiind și un reprezentant al Consiliului Județean Timiș.

Cu ocazia acestui eveniment a avut loc și o Conferință cu tema ”Agenda 2030 – Transformarea regiunilor schimbă lumea”, unde reprezentanți de seamă ai Comisiei Europene, Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite și ai Guvernului Franței au prezentat aspecte privind rolul regiunilor în atingerea obiectivelor dezvoltării durabile, fiind urmate de dezbateri la nivel înalt. Au fost organizate, de asemenea, mai multe vizite de studiu pe următoarele teme: Urbanism sustenabil, Biodiversitate și Inovare.

În ziua a doua au avut loc mai multe sesiuni de discuții pe următoarele teme: „Pace - Instituții incluzive și participatorii pentru toți”, ”Planeta – Biodiversitate pentru o dezvoltare durabilă”, ”Parteneriate – Cum pot regiunile să ofere evaluări voluntare” și ”Prosperitate – Să nu neglijăm tinerii”, susținute de reprezentanți ai Adunării Regiunilor Europei, urmate de analiza în plen pe tema ”Calea de urmat - dezvoltarea unor regiuni durabile și rezistente într-o lume post-pandemică”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite