Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Un nou recital de poezie la "Miercurea de poezie"

03 Aprilie 2015 1698
În sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Maramureş a avut loc în data de 2 aprilie, un nou recital de poezie în cadrul seriei de recitaluri de poezie începute în 2012 la Teatrul Municipal din Baia Mare reunite sub genericul „Miercurea de poezie”, aflate sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Creaţiei Populare Maramureş, director Ştefan Mariş. Coordonatorul proiectului, poetul Nicolae Scheianu, a reunit publicul iubitor de versuri la acest eveniment, la care poetul bistriţean Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Bistriţa Năsăud şi tânăra poetă Roxana Albert s-au bucurat de aprecierea unui public numeros format în special din tineri.
Recitalurile de poezie în lectura autorilor, la care au luat parte zeci de poeţi din Maramureş şi din judeţele învecinate (Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj) au fost iniţiate de Nicolae Scheianu, consultant artistic al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Creaţiei Populare Maramureş şi Radu Macrinici, secretarul literar de atunci al teatrului municipal. Aceste evenimente s-au desfăşurat, la început bilunar (în primii doi ani), iar mai apoi periodic.

Publicul băimărean iubitor de poezie şi de cultură, a ascultat de-a lungul timpului poezie contemporană în lectura autorilor, poeţi cunoscuţi sau în plină afirmare - precum George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Florica Bud, Ioan Dragoş, Nicolae Scheianu, Dragomir Ignat, Vasile Morar, Viorel Mureşan,Vasile Muste, Echim Vancea, Gavril Ciuban, Rodica Brad Păuna, Ileana Ioana Şteţco, Adela Naghiu, Lucian Perţa, Vasile Luţai, Daniel Hoblea, Daniel Săuca, Claudia Tomescu etc. Materialul filmat, fotografiile şi creaţiile scriitorilor vor face subiectul unui mare album în imagini care va reflecta activitatea literară, o parte însemnată a culturii judeţului nostru.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite