Un mesaj de bun venit a transmis și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a arătat că își dorește ca buna colaborare care a existat în ultimii ani între Instituția Prefectului și administrația județeană să continue și în viitor. ”Dacă Prefectura Maramureș, Consiliul Județean și Primăria Baia Mare stau la aceeași masă și gândesc proiecte comune, lucrurile vor fi foarte bune și pe mai departe. Nu în ultimul rând, doresc noului prefect multă putere de muncă și îl asigur că ușa biroului meu va fi întotdeauna deschisă pentru o bună colaborare în interesul Maramureșului”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Și primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș a dorit mult succes noului prefect în acest mandat, asigurându-l de faptul că aparatul propriu al Instituției Prefectului este alcătuit din profesioniști. Edilul de Baia Mare a avut doar cuvinte de apreciere și față de fostul prefect, Vasile Moldovan, alături de care municipalitatea băimăreană a lucrat foarte bine și, în acest sens, a oferit o diplompă de excelență care a fost acordată în lipsă.
Vicepreședinții Consiliului Județean Maramureș, George Moldovan și Ioan Doru Dăncuș, dar și primarul orașului Ulmeni, Lucian Morar au transmis, la rândul lor, mesaje de felicitare și au dorit noului prefect multă putere de muncă.
La finalul învestirii, în holul Palatului Administrativ, oficialitățile Maramureșului au fost colindate de corurile reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș ”Pintea Viteazul” și Inspectoratul Județean de Poliție.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș