Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 271 din 29.11.2019

1737
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul „Reabilitare Centrul Cultural Maramureș”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr.14982/2019;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice și Patrimoniu;
  • avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaţionale, Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          Ținând cont de prevederile:
  • art. 5, lit. b), din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, SECŢIUNEA 4: Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii;
  • art. 35 și ale art. 44 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale;
          În temeiul prevederilor art. 89 alin. (6) şi alin. (9), ale art. 173, alin. (1), lit. (f), alin. (7) şi ale art. 182, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă documentaţia tehnico-economică, faza DALI, pentru obiectivul „Reabilitare Centrul Cultural Maramureș”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici la obiectivul „Reabilitare Centrul Cultural Maramureș” astfel:
          A. Indicatori tehnici ai obiectivului de investiții:
  • Suprafața construită S = 2656,63 mp
  • Suprafața desfășurată S= 9100,85mp.
          B. Indicatorii economici ai obiectivului de investiţii:
Valoarea totală a investiţiei este de 94.049.068,56 lei (inclusiv T.V.A.), din care: valoarea de C + M este de 61.373.746,93 lei (inclusiv T.V.A.), defalcată astfel:

          1. Obiect 1 - Corp A:
Valoarea totală a investiţiei este de 28.516.132,06 lei (inclusiv T.V.A.), din care: valoarea de C + M este de 19.619.479,78 lei (inclusiv T.VA.);

          2. Obiect 2 - Corp B:
Valoarea totală a investiţiei este de 49.060.817,38 lei (inclusiv T.V.A.), din care: valoarea de C + M este de 28.865.444,75 lei (inclusiv T.V.A.);

          3. Obiect 3 - Corp Amenajări exterioare:
Valoarea totală a investiţiei este de 16.472.119,11 lei (inclusiv T.V.A.), din care: valoarea de C + M este de 12.888.822,40 lei (inclusiv T.V.A.);
Durata de realizare a lucrărilor este de 24 luni.

          Art.3. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștința publică și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcției Arhitect Şef.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 271
Baia Mare, 29 noiembrie 2019

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 de voturi „pentru” şi trei neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 29 noiembrie 2019. Au fost prezenţi 34 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.