Personalități civile și militare ale județului Maramureș, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai partidelor politice, instituțiilor culturale, științifice și religioase, ai asociațiilor, ligilor și fundațiilor cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevi, studenți, cu toţii au venit în Piaţa Tricolorului, de pe platoul Palatului Administrativ, pentru a asista la momentul dedicat acestui simbol naţional. Drapelul Naţional a fost coborât de pe catarg de către Garda Purtătoare a Drapelului arborat în cursul zilei de ieri, după care a fost depus la Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Evenimentul a început cu slujba de sfinţire a drapelului, după care acesta a fost purtat de Garda de Onoare a Drapelului Naţional în Piaţa Tricolorului. A continuat apoi cu prezentarea Onorului prefectului judeţului Maramureş, Vasile Moldovan și salutul drapelului de luptă.
În cadrul acestei ceremonii oficiale, secretarul judeţului Maramureş, Aurica Todoran a transmis mesajul președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
„Măreția unei națiuni derivă și din simbolurile care îi definesc identitatea, acele valori inestimabile moștenite și transmise din generație în generație ca elemente ale unui patrimoniu inalienabil, proprietate a întregului popor. Încă din epoca feudală, perioadă în care Țările Române erau sub autoritatea Imperiului Otoman, domnitori cu iubire de țară și simțire patriotică au militat și obținut dreptul „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii", ca element de identificare al unei națiuni vasale, dar niciodată îngenunchiate. Cele trei culori au fost preluate de mișcarea pașoptistă care a arborat cu mândrie "stindardul libertății" ca năzuință continuată sub o altă dimensiune, odată cu unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. De atunci și până în zilele noastre, drapelul tricolor a constituit simbolul cel mai puternic al unui popor care a rezistat vicisitudinilor istoriei, fără a-și pierde identitatea sau noblețea, în ciuda încercărilor multiple prin care a trecut în zbuciumatul secol XX.
În cei 170 de ani care s-au scurs sub regalitate sau republică, culorile roșu, galben și albastru ale tricolorului românesc au păstrat nealterate mesajul inițial constând în egalitate, verticalitate și perfecțiunea alcătuirii sale. În acest context, noi, cei care în anul Centenarului Marii Uniri celebrăm, în 26 iunie, Ziua Drapelului, ne aducem aminte și cinstim memoria celor care, în anul 1848 au decretat Tricolorul ca steag național al tuturor românilor, într-un moment istoric care marchează începutul istoriei moderne a României de azi. De aceea, indiferent de convingerile noastre politice sau religioase ori de minoritatea națională căreia îi aparținem, nu avem voie să uităm un aspect esențial, acela că suntem cetățeni ai aceleiași țări numită România, patria strămoșilor noștri, a noastră și a urmașilor noștri.
Cu prilejul Zilei Drapelului Național, sunt onorat să adresez tuturor maramureșenilor, în numele meu și al întregului Consiliu Județean, alesele noastre gânduri de prețuire și respect, alături de tradiționala urare: La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, Tricolor!”
Ulterior alocuţiunilor oficialităţilor, Drapelul Naţional a fost purtat spre locul de arborare de către militarii din Garda de Onoare a Drapelului Naţional din care fac parte militari ai Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş care au participat la misiuni internaţionale. După binecuvântarea şi sărutul drapelului, acesta a fost înălţat pe catarg, în acordurile imnului naţional al României. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Detaşamentului de Onoare.