Tribunele stadionului au fost mai pline ca niciodată de suporteri ai ambelor echipe, printre aceștia fiind și români din diaspora, dornici să vadă un meci unic prin componența lotului. Echipa de fotbal compusă din reprezentanții misiunilor diplomatice în Marele Ducat de Luxemburg și ai Comisiei Europene s-a dovedit un adversar puternic în meciul cu echipa maramureșeană și golurile nu s-au lăsat așteptate. Scorul final după expirarea timpului regulamentar de joc a fost 3-3. Din partea maramureșenilor, golurile au fost marcate de Adrian Mladinoiu - un gol și Doru Ioan Dăncuș - două goluri. Vasile Moldovan a apărat ca un adevărat portar profesionist mai multe faze periculoase la poartă, în ciuda terenului îmbibat cu apă și a noroiului din fața porților.
Pentru a stabili un câștigător al meciului s-a apelat la loviturile de departajare de la punctul de 11 metri, în urma cărora echipa formată din reprezentanții misiunilor diplomatice în Luxemburg a câștigat cupa. Cele două echipe s-au felicitat reciproc și au promis că vor continua evenimentul “Let’s play for Europe” și pe viitor. Chiar dacă scorul, după expirarea timpului regulamentar a fost egal, iar în urma loviturilor de departajare doar o echipă a câștigat cupa, adevărații câștigători au fost România, Uniunea Europeană și Maramureșul!
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș