„Această investiție reprezintă un pas major în modernizarea infrastructurii județene și dovedește că, prin efort comun și perseverență, proiectele de importanță strategică pot deveni realitate. Ne exprimăm aprecierea față de toți cei implicați în această realizare, în special față de primarul comunei Sarasău, Ioan Covaci, care a susținut cu determinare acest proiect vital pentru comunitate.”, a declarat Gabriel Zetea.
Rețeaua de distribuție a gazului a devenit posibilă datorită proiectului inițiat de fostul deputat și ministru al Economiei, Gheorghe Șimon, care a reușit să includă „Conducta de transport gaze naturale Sighetu Marmației – Vișeu de Sus – Borșa” pe lista obiectivelor de importanță națională. Transgaz a finalizat această magistrală încă din 2013, iar acum beneficiile ei devin realitate pentru locuitorii Maramureșului.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș