În viziunea Adunării Regiunilor Europene, patrimoniul cultural constituie o parte centrală a fiecărei societăți și conferă fiecărei regiuni un înțeles și o identitate aparte. Moștenirea culturală include tradiții transmise de la o generație la alta și repere care au o semnificație istorică pentru fiecare popor.
Pentru acest fapt, în cadrul galei oficiale, Consiliul Județean Maramureș a fost premiat de conducerea A.R.E. cu premiul ”Shine Bright”, pentru modul în care a reușit să modeleze și să facă atractiv patrimoniul său cultural pentru oamenii care trăiesc, lucrează sau vizitează Maramureșul. Premiul a fost preluat de Mihaela Lițe, șeful Biroului Relații Internaționale, care a fost felicitată pentru modul în care județul Maramureș a organizat și a pus în valoare patrimoniul său cultural în cadrul Academiei de vară A.R.E. 2018. ”Evenimentul a fost un succes răsunător și suntem foarte fericiți că putem onora cu premiul Shine Bright, Maramureșul”, au subliniat organizatorii.
Adunarea Regiunilor Europene este una dintre cele mai mari rețele independente de autorități regionale și locale din cadrul Europei lărgite, reunind sub aripa sa peste 35 de țări și 16 organizații inter-regionale. Înființată în anul 1985, Adunarea Regiunilor Europene este o “agora” a cooperării interregionale, căpătând şi valenţele unui instrument de lobby pentru interesele locale și regionale în cele mai importante organizații europene, devenind astfel o voce a regiunilor europene. Județul Maramureş este membru în cadrul acestei organizații din 1997, beneficiind de-a lungul timpului de multe ocazii de dezvoltare a unor rețele internaționale de cooperare, proiecte de cooperare internaționale și schimburi de experiență.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș