Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 132 din 28.05.2026

213
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea preluării în administrarea Consiliului Județean Maramureș a unor spații aparținând domeniului public al Municipiului Baia Mare

Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 10656/2026;
  • Raportul de specialitate al Serviciului Juridic, Pregătire Ședințe și Transparență Decizională nr. 10806/2026;
  • Adresele nr. 96/30.01.2026 și 446/04.05.2026 a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureș;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. d) și f), alin. (5), lit. a), d) și e), art. 182 alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se aprobă preluarea în administrarea Consiliului Județean Maramureș, pentru o perioadă de 10 ani, a spațiilor de la etajul 2 și 3, căminul B, aflate în baza materială a Liceului Tehnologic ”Transilvania”, situat în municipiul Baia Mare, str. 8 Martie, nr. 7, spații aparținând domeniului public al Municipiului Baia Mare.
Art.2. Spațiile solicitate la art. 1 vor fi utilizate de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureș ca săli de cursuri, săli de repetiții și birouri.
Art.3. Preluarea spațiilor prevăzute la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între părți.
Art.4. După preluare, Consiliul Județean Maramureș va asigura fondurile necesare pentru reabilitarea și exploatarea spațiilor.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Arhitect Șef;
  • Municipiului Baia Mare.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer ZETEA
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 132 
Baia Mare, 28 mai 2026

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 22 de voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 mai 2026. Total membri în funcție 34.