Aeroportul Internațional Maramureș

Aeroportul Internațional Maramureș are statut de Regie Autonomă cu specific deosebit, aflat in subordinea Consiliul Județean Maramureș. Este situat în raza orașului Tăuții Magherăuș, la 10 km de municipiu Baia Mare și la 184 m altitudine deasupra nivelului mării. Din noiembrie 2017 deține certificarea de operator de aerodrom conform normelor EASA. Activitatea aeroportului se desfășoară în conformitate cu Regulamentul (CE) 216/2008 și normele lui de aplicare, Regulamentul (UE) nr. 139/2014, Codul Aerian Român, precum și reglementărilor Organizației Aeronautice Civile Internaționale (ICAO), în care România este membră din 1965. Certificarea de aeroport internațional a fost obținută în anul 2011 și a implicat prezența pe aeroport a tuturor serviciilor certificate (vamă, poliție de frontieră, control de securitate a pasagerilor și bagajelor, etc.)
Scurt istoric. Aeroportul Internațional Maramureș a fost inaugurat în 1929 pe imașul dintre Baia Mare și Recea, în prima aeronavă care a aterizat aici găsindu-se și regina Maria a României. În 1964 s-a decis mutarea pe un nou amplasament, mai adecvat ca dimensiuni și poziționare, în 1966 fiind inaugurat noul aeroport de la Tății Măgherăuș – ce putea fi folosit în toate anotimpurile, având o pistă betonată de 1400 m lungime / 30 metri lățime și o clădire utilitară cu cîteva dotări strict necesare (inclusiv turnul de control actual). În aceeași perioadă a început operarea de către TAROM a rutei aeriene Baia Mare - București. Între 1977 și 1979, pista a fost prelungită cu 400 m, completată cu un acostament de 7,5 m pe fiecare parte, iar platformei de îmbarcare-debarcare I s-a dublat suprafața. În 1994 a fost inaugurat noul terminal de pasageri (deoarece vechea clădire nu mai corespundea cerințelor normelor și numărului de pasageri deserviți). În 2011 a fost inaugurat noul sistem de lumini aeronautice (balizajul pistei și firul director cu lungime de 900 metri), iar în 2011-2012 a fost instalat pus în funcțiune sistemul ILS, absolut necesar pentru ghidarea aeronavelor la aterizarea în condiții meteo grele.

aeroport 02
În prezent, se finalizează proiectul „Extindere și modernizare suprafețe aeroportuare la Aeroportul Internațional Baia Mare“, derulat în perioada 2015-2018, ce a avut ca scop:
  • extinderea pistei (lungime 2150 metri și lățime 45 metri) și lărgirea căilor de rulare la 22.5 metri
  • extinderea platformei de îmbarcare-debarcare cu aproximativ 25%, reconfigurarea acesteia pentru operarea aeronavelor mediu curier și dotarea cu un sistem luminos de ghidare la locurile de parcare aeronave
  • modernizarea suprafețelor de deservire pasageri și marfă situate între clădirea terminalului și platforma de îmbarcare-debarcare
  • extinderea sistemului de lumini aeronautice și mutarea unor elemnte ale sistemului ILS, conform noilor dimensiuni ale pistei
  • aducerea în normele aeronautice a tuturor caracteristicilor suprafețelor aeroportuare adiacente pistei

DATE DE CONTACT

Aeroportul Internațional Maramureș R.A.
Str. 66 nr. 22, Tăuții Măgherăuș, jud. Maramureș
Tel.: / Fax: 0262.293.444
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Web: www.aimm.eu

Articole înrudite

Link-uri rapide

Informaţii utile

MaraQuality

Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei

Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord

Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Șugatag (DJ 109F) - Călinești (DJ185) - Bârsana (DJ185)

Pl@NETour - Crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructură o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpathia

Centru Educațional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul SEED

Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" – Baia Mare

Creşterea capacităţii de management şi de răspuns în situaţii de dezastre naturale în regiunea transfrontalieră

site vechi site vechi
© 2018 Consiliul Judeţean Maramureş. All Rights Reserved.