Accessibility Tools

Imprimă această pagină

DISPOZIŢIA nr. 802 din 28.09.2017

28 Septembrie 2017

privind suspendarea concursului organizat în perioada 19 -25 septembrie 2017 pentru ocuparea unor funcţii contractuale vacante (perioadă determinată) din cadrul Direcţiei de dezvoltare şi implementare proiecte – Serviciul UIP/UMP SMID Maramureş
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
PREŞEDINTE
Stema RO
ROMÂNIA

DISPOZIŢIE
privind suspendarea concursului organizat în perioada 19 -25 septembrie 2017 pentru ocuparea unor funcţii contractuale vacante (perioadă determinată) din cadrul Direcţiei de dezvoltare şi implementare proiecte – Serviciul UIP/UMP SMID Maramureş


          Având în vedere aspectele sesizate în plângerea înregistrată cu nr. 9160/28.09.2017 formulată de Brisc Andrei, candidat la concursul pentru ocuparea postului de consilier juridic debutant, privind posibile încălcări ale procedurii de desfășurare a concursului.
          În baza art. 37 alin 2 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătiti din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 104 alin. (1) lit. f) şi art. 106 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Preşedintele Consiliului judeţean Maramureş emite prezenta

DISPOZIŢIE:

          Art.1. Se suspendă desfășurarea concursului organizat în perioada 19 - 25 septembrie 2017 pentru ocuparea unor funcţii contractuale vacante (perioadă determinată) din cadrul Direcţiei de dezvoltare şi implementare proiecte – Serviciul UIP/UMP SMID Maramureş, în vederea verificării respectării procedurii de desfășurare a concursului.
          Art.2. Dispoziția se aduce la cunoștința publică și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
  • Direcţiei juridice şi administraţie publică;
  • Biroului resurse umane;
  • Direcției de Dezvoltare și Implementare proiecte.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer ZETEA
Avizat pentru legalitate,
pentru SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş – director executiv
Nr. 802
Data 28.09.2017

Afişat azi, 28 septembrie 2017 ora 11.00 la sediul si pe site-ul Consiliului Județean Marmureș.