Nr. 14698 / 20.11.2019
ANUNŢ CONCURS
Consiliul Județean Maramureș organizează în data de 12 decembrie 2019 (proba scrisă) concurs pentru ocuparea funcției contractuale de conducere de Șef serviciu la Serviciul Public Județean SALVAMONT Maramureș
Condiţii generale:
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 3 din Regulamentul Cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. nr.286/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Condiţii specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în domeniul de licență: educație fizică și sport;
- să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 24 din H.G nr. 77/2003;
- atestat de salvator montan valabil la data depunerii dosarului;
Probele stabilite pentru concurs se desfășoară la sediul Consiliului Judeţean Maramureş, str. Gh. Şincai nr. 46, Baia Mare, după cum urmează:
- proba scrisă: 12 decembrie 2019 ora 10:00.
- Interviu: în maxim 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune în termen de 10 zile de la publicarea anunțului în Monitorul Oficial al României partea a III-a.
Relaţii suplimentare privind bibliografia şi conţinutul dosarului de înscriere se pot obţine la Biroul resurse umane cam. 129, etaj 1, telefon 0262 / 214659 int. 125 sau pe site la adresa
www.cjmaramures.ro în cadrul secțiunii “cariera”.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer ZETEA