Vasile Godja este o personalitate care își lasă amprenta pe jumătate de veac de industrie a mobilei românești, este poate port drapelul produselor fabricate în ROMÂNIA care ajung să fie distribuite în toate colțurile lumii. A pornit de la simplu muncitor – tapițer - la CPL și a ajuns prin muncă asiduă, completându-și consecvent studiile superioare, contabil șef și director adjunct la fostul combinat de prelucrare a lemnului (CPL) din Sighetu Marmației.
Vasile Godja este omul pentru care a ajuta este o stare de spirit, pentru că știe că o mână întinsă la nevoie este cel mai bun sprijin pe care Dumnezeu poate să-l trimită celor mai puțini norocoși, celor care nu primesc ajutor de nicăieri. Este omul căruia i se datorează achiziționarea de aparatură performantă ori renovarea unor secții de către Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
Vasile Godja a absolvit Liceul Dragoș Vodă (actual Colegiu Național) și de aceea a înțeles nevoile unui segment unde statul nu oferă suficient spijin și a contribuit la dotarea cu mobilier a unităților școlare din oraș. Este omul care sprijină necodiționat și învățământul din oraș, pentru că e conștient că un copil educat devine sprijin pentru comunitate.
În 1990 a pus bazele PLIMOB S.A.- cel mai mare producător de scaune din lemn din Europa, firmă care a făcut progrese an de an, în primul rând datorită viziunii manageriale a lui VASILE GODJA, cel care deține în prezent funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație al societății. Este omul care are zi de zi în grijă peste 1300 de oameni – angajații firmei sale – și, implicit, familiile acestora. Este cel care se bazează onest pe colaboratorii și partenerii de afaceri.
PLIMOB SA, manageriată de Vasile Godja este de asemenea principalul „alimentator” de taxe și impozite la bugetul local dar și la cel național.
Vasile Godja a fost și este un finanțator al sportului sighetean, echipa de fotbal pentru copii, având secțiuni pe mai multe categorii de vârstă, are rezultate excelente în competițiile interne.
Nu de puține ori, diverse familii, având probleme financiare sau cu anumite situații urgente de sănătate apelează la dl. Godja pt. ajutor iar acesta n-a refuzat pe nimeni niciodată, în cazurile care se dovedeau justificate.
Tot pe latura caritabilă a activității domnului Godja trebuie remarcată implicarea în activitatea rotariană, fiind fondator (2001) al Fundației Rotary Sighet (Clubul Rotary Sighet) și președinte (2003 - 2004) dar și fondator al Asociației Valea Verde (2003) - organizație cu scop ecologic și cultural.
Directorul general al societății PLIMOB SA, este perceput ca un cetățean total implicat în comunitatea locală, fiind un lider de succes și un exemplu de moralitate și corectitudine.
Vasile Godja este cel care știe că nimic pe lumea aceasta nu se poate face bine fără credință în Dumnezeu și în oameni.
Acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al Maramureșului ar constitui o măsură onorabilă și onorantă de-a aprecia o personalitate remarcabilă, care s-a impus în comunitatea oamenilor de-a afaceri dar și a ONG-iștilor din Sighet, din județ dar și pe plan internațional.
(Textul este o sinteză a notei de prezentare atașată la Hotărârea Consiliului Județean 317/2021.)