Programul INTERREG IV C a sprijinit cooperarea interregională și schimbul de bune practici în cadrul a două priorități: 1. Inovare și economie bazată pe cunoaștere şi 2. Protecţia mediului şi prevenirea riscurilor. Acest program a fost finanţat prin FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) care a asigurat o finanţare de 85% pentru regiuni din România. Partea de cofinanţare a acestui program a fost asigurată astfel: 13% suportată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi 2% de către beneficiar (Consiliul Judeţean Maramureş).
Bugetul: 90.297 Euro
Perioada de implementare: 2012 - 2014
Având în vedere succesul proiectului MINI EUROPE și experiența acumulată în implementarea acestuia, proiectul SMART EUROPE, care a fost o continuare a proiectului MINI EUROPE având în mare parte aceiaşi parteneri, a fost evaluat ca unul din cele mai bune proiecte depuse spre finanțare. Cel mai important element al proiectului a fost ancorarea puternică a acestuia în politicile regionale și locale de dezvoltare economică și ocupare a forței de muncă şi implicarea factorilor locali interesați.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- colectarea şi schimbul de bune experienţe, instrumente de politică regională, proiecte relevante şi abordări pentru susţinerea creării de locuri de muncă în domenii inovative;
- identificarea unor ancore inovative ce au avut potenţialul de a genera oportunităţi pentru locuri de muncă în domenii inovative;
- realizarea şi implementarea unor planuri concrete pentru fiecare regiune parteneră în vederea încurajării creării de locuri de muncă bazate pe inovare;
- diseminarea instrumentelor de politici regionale şi bune practici colectate în urma derulării acestui proiect, tuturor factorilor direct interesaţi.
În cadrul proiectului, fiecare regiune parteneră a fost evaluată cu ajutorul unei metode inovative de lucru: evaluarea de tip peer review (evaluarea din partea unui coleg expert) de către experţi din regiunile partenere în cadrul unor vizite de lucru care au constat din seminarii de informare a principalelor caracteristici ale regiunii gazdă, întâlniri cu reprezentanţi ai unor autorităţi locale, instituţii, organizaţii şi factori interesaţi din domeniul economic precum şi vizite la companii inovative. În total, proiectul a facilitat organizarea unui număr de 11 evaluări, câte una în fiecare din regiunile partenere. In urma evaluării experţii din regiunile partenere au elaborat un raport şi au propus o serie de recomandări, pe baza cărora regiunea gazdă a dezvoltat un plan de acţiune pentru sprijinirea creării de locuri de muncă în domenii inovative.