CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind modificarea unei poziții din Statul de funcții al Aparatului de Specialitate al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Compartimentului Resurse Umane - Serviciul Resurse Umane, Guvernanță Corporativă și Monitorizare Instituții de Cultură nr. 19817/2026;
- Raportul de specialitate al Serviciului Juridic și Contencios Administrativ nr. 19839/2026;
- Nota de Fundamentare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș nr. 54815/26.08.2026, înregistrată la instituția noastră sub nr. 19524/26.08.2026;
- Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 261/28.08.2025 privind aprobarea reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș;
În baza prevederilor:
- art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţa socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - Republicare, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 53/2003 republicată, Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 153/2017 Legea – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru sănătate, muncă și asistență socială și Comisia juridică, administrație publică și integritate,
În temeiul prevederilor art. 173 alin. (2) lit. (b) și c) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureș adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. (1) Se aprobă modificarea poziției nr. 56 din Anexa 2.1 la Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 261/28.08.2025, Stat de funcții – Aparatul de specialitate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, în sensul că pentru postul contractual de execuție vacant de Medic se modifică gradul profesional din Primar în Specialist.
(2) Modificarea prevăzută la alin. (1) este cuprinsă în Anexa la prezenta.
Art. 2. Se aprobă actualizarea în mod corespunzător a Anexei 2.1 la Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 261/28.08.2025.
Art. 3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș și se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş;
- Serviciului Resurse Umane, Guvernanță Corporativă și Monitorizare Instituții de Cultură;
- Compartimentului Administrație Publică și Pregătiri Ședințe;
- Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș;
PREŞEDINTE
Gabriel-Valer ZETEA
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 241
Baia Mare, 04 septembrie 2026
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi “pentru” în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 04 septembrie 2026. Total membri în funcție 35.