Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 100 din 23.04.2026

39
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind retragerea din administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a imobilului înscris în CF nr. 52469 Bocicoiu Mare și trecerea acestuia din domeniul public al U.A.T. Județul Maramureș în domeniul public al U.A.T. Comuna Bocicoiu Mare Având în vedere: - Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș; - Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 7876/16.04.2026; - Raportul de specialitate al Serviciului Juridic, Pregătire Ședințe și Transparență Decizională nr. 7897/2026; -Adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, nr. 83313/22.12.2025; - Hotărârea nr. 17 din 31 martie 2026 a Consiliului Local al Comunei Bocicoiu Mare privind solicitarea către Consiliul Județean Maramureș, a aprobării trecerii din domeniul public al Județului Maramureș, în domeniul public al comunei Bocicoiu Mare, a unui imobil teren și construcții situat pe raza administrativ-teritorială a comunei Bocicoiu Mare; - Extrasul CF nr. 52469 Bocicoiu Mare; În baza prevederilor: - art. 286, alin. (3), art. 287, lit. b), art. 294, alin. (2), (4), (5), (6), (7), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare; - art. 867, 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil cu modificările și completările ulterioare; Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisia pentru sănătate, muncă și asistența socială și Comisia juridică, administrație publică și integritate. În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare; Consiliul Județean Maramureș, adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă retragerea din administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a imobilului înscris în CF nr. 52469 Bocicoiu Mare, având datele de identificare cuprinse în anexa la prezenta hotărâre. Art. 2. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al Județului Maramureș în domeniul public al Comunei Bocicoiu Mare a imobilului menționat la art. 1. (2) Predarea primirea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între părți. Art. 3. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Maramureș și anexa la contractul de administrare nr. 2453/638/2005 încheiat între Consiliul Județul Maramureș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș. Art. 4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș și se comunică: - Instituției Prefectului – județul Maramureș; - Direcției Arhitect Șef; - Direcției Juridice; - Direcției Economice; - U.A.T. Comuna Bocicoiu Mare; - Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș; - Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș. PREŞEDINTE Gabriel Valer ZETEA Contrasemnează SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI Aurica TODORAN Nr.100 Baia Mare, 23 aprilie 2026 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 23 aprilie 2026. Total membri în funcție 34.