Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Săptămâna europeană a regiunilor şi orașelor 2021

15 Iunie 2021
În perioada 11-14 octombrie 2021 va avea loc la Bruxelles evenimentul « Săptămâna europeană a regiunilor şi orașelor ». Aceasta este cea mai mare manifestare anuală dedicată politicii regionale, reunind regiuni și orașe din întreaga Europă. În fiecare an, organizatorii adaptează programul la contextul specific al agendei UE.
Lista tuturor participanților care au câștigat dreptul să organizeze o activitate (indiferent de tipul acesteia) în cadrul manifestării din 11-14 octombrie a.c. este publică pe pagina oficială de web: https://europa.eu/regions-and-cities/sites/default/files/2021/euregionsweek_2021_selected_partners.pdf.

UNCJR va participa alături de partenerii săi din CEPLI, confederația obținând acordul favorabil de la Comisie. Detaliile despre organizarea atelierului/seminarului, inclusiv intervenția domnului președinte Vestea sau a unui alt președinte mandatat să reprezinte UNCJR, vă vor fi prezentate pe măsură ce apar noutăți, de obicei, după reuniunea Grupului Tehnic al CEPLI.

Județul Maramureș a fost cooptat să participe în cadrul unui parteneriat regional format din Regiunea Moravia de Sud (Republica Cehă) în calitate de lider de parteneriat, voievodatul Wielkopolska (Polonia), județul Timiș (România), regiunea Slavonia (Croația), regiunea Umbria (Italia), Bosnia și Herțegovina, respectiv regiunea Ourense (Spania).

Contribuția parteneriatului la această manifestare europeană reprezintă un portofoliu de bune practici din fiecare regiune cu denumirea “Interoperabilitatea soluțiilor digitale”. În cadrul acestui eveniment, județul Maramureș prin implicarea Biroului Relații Internaționale, va contribui cu un material video dedicat serviciilor publice digitalizate ale Consiliului Județean Maramureș, cu accent pe inițiativa de digitalizare a transportului public județean ce este în curs de implementare în cadrul unui proiect transfrontalier.

ADR Nord-Est şi București-Ilfov sunt celelalte entități din România care au avut o evaluare pozitivă a aplicației şi sunt menționate de Comisie ca fiind organizatori de evenimente la EWRC.

Legat de posibilitatea de înregistrare a publicului interesat să audieze activitățile din cadrul acestei manifestări (participare exclusiv online), inclusiv seminariile cu participare românească, vă precizăm că data de deschidere a platformei destinate înscrierilor pentru publicul larg este 30 august 2021.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte