Ponderea este calculată luând în considerare partenerii. Cu alte cuvinte într-un parteneriat format din 3 privați și 3 publici, experiența este dată de fiecare dintre cei 6 (după caz). Adică primăria 1 a implementat proiecte cu finanțare nerambursabilă, primăria 2 la fel, ONG X a implementat și ea, iar ponderea va fi dată de raportul celor 3 față numărul total de 6 membri ai parteneriatului.
Acest criteriu nu restricționează accesul diferitelor categorii de membri într-un parteneriat care este solicitant al cererii de finanțare pentru obținerea sprijinului pregătitor în vederea constituirii ulterioare ca entitate în baza OG nr.26/2000 și în vederea elaborării ulterior a SDL, adică după semnarea contractului de finanțare. Practic, elaborarea SDL și constituirea (după caz) în ONG nu se întâmplă acum, la depunerea cererii de finanțare pentru Acțiunea 3.1.1 Sprijin pregătitor, ci în perioada de execuție a contractului de finanțare. SDL se va elabora pe perioada execuției contractului, iar rambursarea Sprijinului va avea loc numai la declararea ca eligibilă a acestei SDL.
Cu alte cuvinte, în acest apel se vor depune cereri de finanțare ale unor intenții de constituire în structuri de tip GAL și de implementare a viitoarelor SDL. Cererile de finanțare pentru a fi selectate trebuie să întrunească acele condiții de eligibilitate a cererii de finanțare (nu a SDL) prevăzute în ghid.
Pentru scrierea SDL (ulterior semnării contractului) și pentru condițiile de eligibilitate ale acesteia sunt prezentate îndrumări la ghidul de Sprijin pregătitor.
Practic aceste criterii de selecție (3.1.1) nu sunt identice cu criteriile de selecție privind selectarea SDL (3.1.2.).
Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..