Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Ghidul de finanțare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public 2022, lansat în consultare publică

10 Mai 2022
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat miercuri, 4 mai 2022, în consultare publică, Ghidul de finanțare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public – 2022.

Scopul programului:

Scopul programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED care să determine o eficienţă energetică ridicată şi poluare luminoasă minimă.
Obiectul programului:

Obiectul programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.

Alocarea financiară:

Finanţarea în cadrul acestui program se va acorda în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, respectiv:
  • pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori - maximum 1.000.000 lei;
  • pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori - maximum 2.000.000 lei;
  • pentru oraşe - maximum 3.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang 0 - municipiul Bucureşti - maximum 50.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang I - maximum 6.000.000 lei;
  • pentru municipii de rang II - maximum 5.000.000 lei.

Proiectul de ghid poate fi consultat pe adresa: https://www.fonduri-structurale.ro/stiri/28791/ghidul-de-finantare-pentru-programul-privind-cresterea-eficientei-energetice-a-infrastructurii-de-iluminat-public-2022-lansat-in-consultare-publica

Perioada de consultare:

Observațiile persoanelor fizice şi juridice pot fi transmise în termen de 10 zile de la data publicării, respectiv 4 mai 2022, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) pentru primirea opiniilor, comentariilor și observațiilor este doamna Victoria Antoci, adresă de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Comunicatul de presă oficial se află în anexă.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..