Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Consultare publică: Ghidul solicitantului referitor la îmbunătățirea transportului județean de călători

15 Mai 2023
Apelul de proiecte nr. PR NV/2023/523/1 referitor la îmbunătățirea transportului județean de călători este organizat în cadrul Priorității 5: O regiune accesibilă.
Prezentul Ghid al solicitantului prezintă condițiile de accesare a fondurilor pentru acțiunile derulate în cadrul:

OP 3. „O Europă mai conectată prin creșterea mobilității"

P5. O regiune accesibilă

OS 3.2 Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere

Intervenția c) Îmbunătățirea transportului județean de călători

Scopul:

Pentru acest apel de cereri de finanţare, se așteaptă ca investițiile selectate la finanţare să contribuie la îmbunătățirea transportului public judeţean de călători de pe traseele existente sau nou create vizate de proiect, la reducerea traficului rutier şi a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin descurajarea utilizării transportului privat cu autoturismele.

Din perspectiva prevederilor art. 4 (1), lit a) din Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului, vehiculele ce pot fi finanţate prin prezentul apel de proiecte se încadrează în următoarele categorii:
  • Categoria M2: autovehicule cu mai mult de opt locuri așezate în plus față de locul așezat al conducătorului auto și care au o masă maximă care nu depășește 5 tone;
  • Categoria M3: autovehicule cu mai mult de opt locuri așezate în plus față de locul așezat al conducătorului auto și care au o masă maximă care depășește 5 tone.

Tipuri de acțiuni vizate:
  • Achiziționarea următoarelor tipuri de material rulant ecologic pentru transportul public colectiv:
    • Autovehicule cu emisii zero ( conform Directivei (UE) 2019/1161)
      • Categoria M2;
      • Categoria M3.
    • Autovehicule nepoluante ( conform Directivei (UE) 2019/1161)
      • Categoria M2;
      • Categoria M3.
  • Achiziționarea și instalarea punctelor/stațiilor de reîncărcare/realimentare;
  • Achiziţionarea și instalarea componentelor/sistemelor de bilete integrate pentru călători („e-bilete” sau „e-ticketing”);
  • Achiziţionarea și instalarea componentelor/sistemelor de managementul traficului, precum și a altor sisteme de transport inteligente (STI).

În sensul prezentului ghid, autovehiculele de transport public persoane trebuie să fie adaptate transportului public judeţean de călători, destinate şi echipate numai pentru transportul de persoane aşezate pe scaune, având spaţii speciale pentru transportul bagajelor pe distanţe medii/mari, amenajate şi dotate pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicţia de a transporta persoane în picioare.

Valorile minimă și maximă eligibile ale unui proiect:

Valoarea totală eligibilă a cererii de finanțare se încadrează în următoarele limite minime și maxime:

3.4.1. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect: 500.000 Euro;
3.4.2. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect: 5.000.000 Euro.

Data depunerii cererii de finanțare este considerată data transmiterii aplicației prin sistemul electronic MYSMIS.

Cererile de finanțare se vor transmite sub semnătură electronică extinsă, certificată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a reprezentantului legal al solicitantului/liderului de parteneriat sau a persoanei împuternicite expres de către acesta, dacă este cazul.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..