Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Cerere de propuneri de proiecte "Enterprise Europe Network"

24 Mai 2021
Comisia Europeană a deschis o finanţare de 4 ani pentru proiecte care privesc actualizarea platformei cunoscute sub numele de “Enterprise Europe Network” (EEN) considerată cea mai mare rețea de sprijin pentru IMM-uri din lume, activă în peste 60 de țări.
Program: Piaţa unică (Componenta “COSME”)

Titlul cererii: “Enterprise Europe Network” (EEN)

Scopul cererii: Scopul acestei cereri este de a stabili și asigura funcționarea îmbunătățită a Enterprise Europe Network în perioada 1 ianuarie 2022 - 30 iunie 2025 prin selectarea consorțiilor care vor constitui rețeaua. În acest scop, solicitanții sunt invitați să prezinte propuneri privind:
  • definirea abordării strategice și explicarea modului în care vor fi abordate obiectivele și cerințele stabilite în prezentul apel, luând în considerare provocările cu care se confruntă IMM-urile din regiunea (țările) țintă și punctele forte ale companiilor și ale mediului de afaceri;
  • sugerarea unor activități specifice care transpun abordarea strategică în acțiune.

Eligibilitate: entități publice şi private din țările eligibile, spre exemplu: camere de comerţ şi industrie, universităṭi, agenṭii de dezvoltare, companii, diverse asociaṭii de profil, autorități publice locale, regionale şi naționale, etc.

Tipuri de acțiuni obligatorii: Toate consorțiile ar trebui să desfășoare următoarele patru tipuri de activități și să le descrie în propunerile lor:
  • Activitatea 1: Furnizarea de servicii cu valoare adăugată pentru clienți;
  • Activitatea 2: Promovarea rețelei și comunicare;
  • Activitatea 3: Dezvoltarea rețelei și consolidarea capacităților;
  • Activitatea 4: Coordonarea rețelei și managementul calității.

Bugetul total al cererii: 164.500.000 €, România are alocat un buget indicativ de 5.592.130 €.

Termenul-limită pentru depunerea aplicaţiilor: 11 august 2021 (orele 17:00 la Bruxelles).

Este indicată parcurgerea tuturor informațiilor disponibile despre EEN pe pagina oficială a rețelei: https://een.ec.europa.eu, incluzând cele care prezintă partenerii EEN din România.

Fişa de prezentare se regăsește în anexă.

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, telefon: 0262 211 947, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..