- Regulamentul 2018/1046 (Regulamentul financiar comun al UE) şi
- Regulamentul PAC 2021/2116, actul de bază (hyperlink-uri ataşate pentru versiunile în limba română).
Tematica principală a cererii: este promovarea unei agriculturi europene sustenabile, în acord cu obiectivele Pactului ecologic european şi strategiile incluse în acesta: „De la fermă la consumator”, „Biodiversitate pentru 2030” şi „Planul de acţiune pentru producţia ecologică a UE”.
Programul prin care se acordă finanţare: “Acţiuni de informare în domeniul Politicii agricole comune” (IMCAP).
Eligibilitate: orice entitate publică şi privată din statele membre ale UE: autorităţi publice locale, judeţene şi naţionale, ONG-uri, asociaţii, agenţii, universităţi, şcoli, centre de cercetare, companii, etc. şi organizaţii internaţionale din statele membre ale UE.
Publicul țintă: este publicul larg (în special tinerii din zonele urbane) și/sau fermierii și alte părți interesate active în zonele rurale și în sectorul agricol.
Activități eligibile:
Măsurile de informare trebuie să includă una sau mai multe activități care să aibă un impact semnificativ la nivelul cetățenilor, cum ar fi:
- producerea și distribuția/difuzarea de materiale tipărite, multimedia sau audio-vizuale,
- activități de informare în online și pe rețelele sociale,
- evenimente media,
- conferințe, seminarii, ateliere,
- studii privind aspectele legate de PAC (dacă sunt necesare pentru a sprijini implementarea măsurilor de informare).
Următoarele activități NU sunt eligibile:
- măsurile impuse de lege,
- adunările generale sau statutare,
- alte activități în care măsurile de comunicare și informare nu sunt componenta principală.
Bugetul total al cererii: 4.000.000 €; se acordă între 125.000 şi 500.000 EUR.
Termenul-limită pentru depunerea propunerilor de proiecte: 5 ianuarie 2023
Durata implementării acţiunilor: 12 luni
Contact direct pentru alte informaţii sau nelămuriri: Comisia Europeană, DG AGRI: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Surse de informare:
Textul oficial al cererii: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/docs/2021-2027/imcap/wp-call/2023/call-fiche_imcap-2023-infome_en.pdf
Portalul unic Funding and Tender Opportunities, European Commission
Informare din partea Serviciului pregătire proiecte şi contractare – Direcţia de dezvoltare şi implementare proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..