Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Catalogul surselor de finanţare: Iulie 2022

12 Iulie 2022
Catalogul surselor de finanţare prezintă programele de finanţare nerambursabilă active, finanţate de Uniunea Europeană şi Guvernul României. Catalogul conţine patru secţiuni adresate autorităţilor publice, universităţilor, organizaţiilor neguvernamentale şi societăţilor comerciale.
Ediția din luna iulie a Catalogului Surselor de Finanțare aduce noutăți privind Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și vești bune pentru investitorii în activitățile productive:
  • Din 30 iunie a.c. unitățile administrativ-teritoriale pot depune cereri de finanțare pentru construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe, prin Componenta 15 PNRR.
  • Sprijinirea investițiilor în cogenerarea de înaltă eficiență în termoficarea urbană vizează investițiile în unități/centrale de producție a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în sectorul încălzirii centralizate, flexibile, cu gaze naturale – finanțate în cadrul Componentei 6 a Planului Național de Redresare și Reziliență.
  • Cei care doresc să investească în activități productive, pot să consulte Ghidul specific supus unei noi consultări publice, pentru Măsura 3. Detalii regăsiți în secțiunea Societăților Comerciale.
  • Elaborarea planurilor de management/seturilor de măsuri de conservare/ planurilor de acţiune pentru ariile naturale protejate, inclusiv cele situate în mediul marin, şi pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele anterioare, prin POIM (Catalogul Surselor de Finanțare ONG).
  • Mobilizarea grupurilor vulnerabile din zone insuficient deservite – granturi tip răspuns rapid; finanțatori: Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României (Catalogul Surselor de Finanțare ONG).

Sursele de finanțare pentru fiecare secţiune de beneficiari se află prezentate pe următoarele adrese:

Sursa: www.adrcentru.ro

Informare din partea Serviciului pregătire proiecte şi contractare – Direcţia de dezvoltare şi implementare proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.