Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Apel de accesare a fondurilor destinate pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile specializării inteligente în regiunea Nord-Vest

03 Mai 2022
ADR Nord-Vest a anunțat ieri, 2 mai 2022, relansarea apelului „Sprijin la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniul specializare inteligentă”, în vederea identificării de proiecte pentru acoperirea alocării bugetare pentru regiunea Nord-Vest şi a ghidului Condiții Specifice de accesare a fondurilor destinate pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile specializării inteligente pentru Regiunea Nord-Vest.
Tipuri de activităţi sprijinite:

Se va finanţa elaborarea următoarelor tipuri de documentații tehnico-economice pentru proiectele din domenii aferente specializării inteligente:
  • studiu de fezabilitate sau documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, după caz;
  • proiect pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor;
  • proiect tehnic de execuție.

Opțional, se poate solicita sprijin și pentru documentații de tipul: plan de afaceri; studiu de marketing; studiu de oportunitate; studiu geotehnic; studiu pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu; studiu arheologic, studiu hidrologic; studiu topografic; documentație cadastrală; precum și orice alte categorii de studii și documentații pentru obținerea de avize/autorizații care sunt necesare pentru implementarea proiectelor din domenii aferente Specializării Inteligente.

Tipurile de solicitanţi eligibili:
  • unitățile administrativ teritoriale în parteneriat cu universități, institute de cercetare, ONG, alte entități publice sau private de cercetare-dezvoltare-inovare, microîntreprinderi/ întreprinderi mici, mijlocii și mari;
  • parteneriatele între universități, institute de cercetare, ONG, alte entități publice sau private de cercetare-dezvoltare-inovare, microîntreprinderile și/sau întreprinderile mici, mijlocii și mari;
  • universități;
  • institute de cercetare;
  • ONG-uri;
  • alte entități publice sau private de cercetare-dezvoltare-inovare;
  • microîntreprinderile
  • întreprinderile mici, mijlocii și mari.

Alocare financiară totală:

Alocarea bugetară la nivelul regiunii Nord-Vest aferentă acestui apel este de 10.319.095 RON.

Valoarea finanțării nerambursabile: Sprijinul financiar în cadrul prezentului apel se poate acorda sub forma unui ajutor de minimis de maxim 200.000 euro/proiect, pentru care finanțatorul asigură o finanțare de 100% din valoarea proiectului pentru autoritățile publice locale, universități, institute de cercetare, IMM, întreprinderi mari și ONG-uri.

Perioada de depunere a fișelor de proiect:

Perioada pentru depunerea fișelor de proiect din domenii aferente specializării inteligente este: 9.05.2022, ora 13:00 - 10.07.2022, ora 13:00.

Depunerea se va face în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Ghidul specific se regăsește în anexă.

Detalii pe: https://www.fonduri-structurale.ro/stiri/28754/a-fost-relansat-apelul-de-accesare-a-fondurilor-destinate-pregatirii-proiectelor-de-infrastructura-in-domeniile-specializarii-inteligente-in-regiunea-nord-vest

Informare din partea Serviciului Pregătire Proiecte şi Contractare – Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..