Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 340 din 10.12.2025

201
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici la finalizarea obiectivului de investiții ”Reabilitare Școala Gimnazială Specială Baia Mare”, aferent Contractului de finanțare nr. 22218/ 22.02.2023;

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Dezvoltare și Implementare Proiecte nr. 27430/2025
  • Raportul de specialitate al Directiei Economice nr. 27459/2025.
  • Raportul de specialitate al Directiei Juridice nr.27460/2025.
          Ținând cont de prevederile:
  • art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Modificările legislative din H.G. nr. 907/2016 care impun completarea conținutului din - ANEXA nr. 6: METODOLOGIE privind elaborarea devizului general şi a devizului pe obiect,
  • art. 44 alin. (4) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 42 alin. (2) și art. 43 alin. (3) din Legea 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare;
  • H.C.J.MM nr. 155 din 19 mai 2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico – economici;
  • HCJMM nr.296 din 30 august 2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați.
  • HCJMM nr.246 din 28 august 2025 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați.
  • Solicitarea din partea Autorității de Management a Programului PNRR, Valul renovării C5,
  • Ordonanța de urgență nr.44 din 26.05.2023 – pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
  • Ordinului MDLPA nr. 441 din 24 martie 2022 pentru aprobarea Ghidului Specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/B.2.2/1, componenta 5 - Valul renovării, axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice („Ghid specific”), cu modificările și completările ulterioare,
  • Contractul de finanțare nr. 22218/ 22.02.2023 în cadrul Planului Național de Redresare și reziliență, Componenta 5 Valul Renovării, Operațiunea Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale, Titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.1.a/1, Runda 2, pentru acordarea finanțării de către MDLPA pentru implementarea Proiectului nr. C5 – B2.1.a – 1832, intitulat: ”Reabilitare Școala gimnazială specială Baia Mare”, care vizează următoarele: Componenta 1 – Corp Scoala, loc. Baia Mare, str. Barbu Stefanescu Delavrancea, nr. 25/A, Componenta 2 – Corp Internat, loc. Baia Mare, str. Barbu Stefanescu Delavrancea, nr. 25/A, art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare,
         Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe și Comisia juridică, administrație publică și integritate,
         În temeiul prevederilor art. 173, alin. (3), lit. (f), ale art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
         Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici la finalizarea obiectivului de investiții ”REABILITARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ BAIA MARE” după cum urmează:
  1. Indicatorii financiari eligibili și neeligibili la finalizare sunt:
    • Valoare totală a investiției (lei cu TVA ) este de 14.882.939,30 lei
    • Valoarea totală eligibilă a investiției (lei fără TVA) este de 6.532.273,25 lei
    • Valoarea totală TVA eligibilă aferentă investiției (lei) este de 1.226.618,93 lei.
    • Valoare totală cu TVA eligibilă aferentă investiției este de 7.758.892,18 lei
    • Valoarea totală neeligibilă a investiției (lei fără TVA) este de 5.994.464,02 lei
    • Valoarea totală TVA neeligibilă aferentă investiției (lei) este de 1.129.583,10 lei
    • Valoarea totală cu TVA neeligiblă aferentă investiției este de 7.127.047,12 lei
    • Valoare totala C+M este de 13.373.452,11 lei cu TVA
  2. Indicatorii tehnici rămân neschimbați conform Anexei 1.1 și Anexei 1.2 la HCJMM nr. 155 din 19 mai 2023.
          Art.2. Se aprobă Devizul general la finalizarea obiectivul de investiții ”REABILITARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ BAIA MARE”, detaliat pe cheltuieli eligibile și neeligibile, conform anexei la prezenta hotărâre.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş și se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică;
  • Direcţia Economică;
  • Direcției Generale Dezvoltare Tehnică și Investiții
  • Direcția Dezvoltare și Implementare Proiecte;

PREŞEDINTE
Gabriel Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 340
Baia Mare, 10 decembrie 2025

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 10 decembrie 2025. Total membri 35.